Aşa cum prevede regulamentul, în
această primăvară vor fi înscrişi la şcoală copiii care au implinit vârsta de 6
ani până la 1 septembrie 2019. Şi părinții/tutorii/ împuterniciții legali ai
căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie
2019 inclusiv îşi pot să-și înscrie
copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, dacă dezvoltarea lor
psihosomatică este corespunzătoare.
Potrivit metodologiei, au prioritate la
înscriere copiii care sunt în circumscripţia şcolii, adică locuiesc pe străzile
adiacente şcolii. În cazul în care într-o şcoală numărul cererilor de înscriere
primite de la părinți al căror domiciliu se află în afara circumscripției
școlare este mai mare decât numărul de locuri libere, atunci şcoala va aplica
criterii de departajare generale și specifice. a) existența unui
certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului; b) existența
unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți. Situația copilului
care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se
asimilează situației copilului orfan de ambii părinți; c) existența unui
document care dovedește că este orfan de un singur părinte; d) existența unui
frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ
respectivă.
Metodologia
prevede că şcolile nu pot pune drept criteriu specific existența unor liste de
preînscrieri, organizate în afara calendarului înscrierii. De asemenea, în
cazul în care la o şcoală pe ultimul loc liber este înmatriculat un copil din
altă circumscripție școlară, fratele său geamăn/sora sa geamănă este
admis/admisă la aceeași şcoală, peste numărul de locuri alocat.În cazul în care
părintele solicită înscrierea la altă şcoală decât școala de circumscripție,
acesta menționează, prin bifarea acestei opțiuni în cererea-tip de înscriere,
dacă este de acord cu înscrierea copilului la școala de circumscripție, în
situația în care acesta nu este admis la școala solicitată, din lipsă de locuri
libere. Fiecare şcoală va avea program de înscriere de luni până vineri,
în intervalul orar 8,00-18,00.
Calendarul înscrierii în învăţământul
primar pentru anul şcolar 2019-2020
25 februarie 2019 – Şcoala afişează planul de școlarizare şi
numărul de clase pregătitoare alocate. Afişarea se face inclusiv pe site-ul
acesteia, dacă există, și pe site-ul inspectoratului școlar.
26 februarie – 9 martie 2019 – Fiecare şcoală organizează „Ziua porților
deschise”, zi în care părinții, copiii și alte persoane interesate pot vizita
spațiile dedicate activităților claselor pregătitoare și pot purta discuții cu
personalul unității de învățământ implicat în această activitate.
25 februarie – 22 martie 2019 – Realizarea evaluării nivelului de dezvoltare
psihosomatică a copiilor care nu au vârsta de înscriere.
4 martie – 22 martie 2019 – Părinţii completează, online sau la unitatea
de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, cererile-tip de înscriere.
Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ la care solicită
înscrierea copiilor are loc, zilnic, în intervalul orar 8,00-18,00
(luni-vineri).
25 martie 2019 – Comisia națională procesează cererile tip de înscriere,
cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea la școala de circumscripție
a copiilor ai căror părinți au solicitat acest lucru în cererea-tip de
înscriere.
26 – 27 martie 2019 –
Fiecare şcoală procesează cererile părinților care solicită înscrierea la o
altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, pe locurile rămase
libere.
28 martie 2019 – Comisia națională procesează cererile-tip de
înscriere şi repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror
părinți au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de
circumscripție, dar nu au fost admiși din lipsă de locuri și care au exprimat
în această fază opțiunea pentru înscrierea în școala de circumscripție.
29 martie 2019 – Afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul
inspectoratului școlar și al unităților de învățământ a candidaților
înmatriculați, a numărului de locuri rămase libere și a listei copiilor
neînscriși după prima etapă.
A doua etapă de înscriere în clasa
pregătitoare
1 aprilie2019 – Şcolile vor afişa procedura specifică de
repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborată de inspectoratul
școlar.
2 aprilie – 8 aprilie2019 – Părinţii depun cererea-tip de înscriere la
secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei
opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinții copiilor care nu au
fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au
participat la prima etapă.
8 aprilie -10 aprilie 2019 – Procesarea, la nivelul unităților de
învățământ, a cererilor-tip de înscriere depuse de părinți, aplicând procedura
specifică elaborată de inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a
celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile.
11 aprilie 2019 – Afișarea la fiecare unitate de învățământ a
listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare.
12 aprilie – 19 aprilie 2019 – Centralizarea și soluționarea de către
inspectoratul școlar a cererilor părinților copiilor care nu au fost încă înscriși
la vreo unitate de învățământ.
PE 4 MARTIE ÎNCEPE PROCESUL DE ÎNSCRIERE A COPIILOR LA ŞCOALĂ
199