luni , 20 mai 2019
Home / ACTUALITATE / Percheziţii în Prahova, Bucureşti şi Dâmboviţa şi trei persoane reţinute pentru trafic de droguri

Percheziţii în Prahova, Bucureşti şi Dâmboviţa şi trei persoane reţinute pentru trafic de droguri

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a trei persoane, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că,  începând cu luna februarie 2018, inculpaţii  au comercializat droguri de risc și mare risc mai multor consumatori de pe raza  municipiului București și a județelor Prahova și Dâmbovița.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la data de 08.05.2018 au fost identificate şi ridicate 13 folii de staniol impregnate cu substanțe pulverulente și 20 de grame de substanță pulverulentă susceptibile a conține cocaină, 69 de comprimate xanax, 4 cântare de precizie, precum și recipiente și ustensile pentru consumul de droguri.

De asemenea, la una dintre locații, a fost descoperită o seră (cort) de creștere a plantelor de cannabis, precum și dispozitive de creștere și îngrijire a acestora (7 lămpi, filtre de aer, ventilatoare etc).

Inculpaţii au fost prezentaţi Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Ploiești.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția  Operațiuni Speciale.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul BCCO București. Pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *