Nu mai puțin de 29 mandate de percheziție domiciliară au fost puse în executare, miercuri dimineața, pe raza municipiului București și în județele Ilfov, Argeș, Dâmbovița, Constanţa, Buzău și Braşov, în vederea destructurării unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți. Concomitent, pe teritoriul Germaniei, sunt efectuate percheziții domiciliare în cadrul unui dosar vizând activitatea aceluiași grup infracțional organizat.
Din primele informații, în luna aprilie 2022, pe teritoriul României a fost constituit un grup infracțional organizat, format din cetățeni români şi arabi, având ca scop comiterea infracțiunii de trafic de migranți.
“Mecanismul infracţional a presupus identificarea de migranți de origine afro-asiatică care voiau să ajungă în țările din vestul Europei, în special Germania.
Ulterior, transportul acestor migranți era realizat de grupul infracțional organizat pe două segmente:
– primul segment – migranții erau preluați din Bulgaria, trecuți ilegal prin punctele de trecere a frontierei în România și, ulterior, transportați în zona Timișoara/Arad;
– al doilea segment – după ce erau cazați pentru o zi, maxim două zile, pe teritoriul României, migranții erau îmbarcați în alte autovehicule, cu care erau transportați spre țările din vestul Europei, în special Germania, fiind trecuți ilegal prin punctele de trecere a frontierei în Ungaria.
Migranții erau transportați de către șoferi în autoutilitare (dube) de transport marfă, fiind ascunși în 2 modalități:
– în spațiul de dormit situat deasupra cabinei șoferului;
– în compartimentul de marfă al dubei. În cazul cele de-a doua modalități, membrii grupului confecționau în compartimentele de marfă locașuri speciale din lemn, creând spații mici și improprii, în care introduceau până la 27 de persoane. Locașurile respective erau apoi mascate de lăzi cu legume și fructe”, a transmis DIICOT.
TAXA PENTRU UN MIGRANT-5000 EURO
Ambele modalități de ascundere au presupus un risc de asfixiere al migranților. Plata pentru transportul migranților a fost realizată prin intemediul sistemului Hawala, migranții platind în jur de 5.000 de euro/persoană pentru a ajunge din România în țările de Vest (în principal Germania).
Pe parcursul urmăririi penale au fost documentate 13 transporturi care sunt cercetate de către autoritățile române. De asemenea, au fost identificate alte 2 transporturi, care sunt investigate de către autoritățile germane. Peste 35 de persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.