vineri , 19 aprilie 2019
Home / ADMINISTRAȚIE / PESTE 400 000 DE EURO INVESTIŢI PENTRU DISPENSARELE MEDICALE DIN DOBRA ŞI MĂRCEŞTI

PESTE 400 000 DE EURO INVESTIŢI PENTRU DISPENSARELE MEDICALE DIN DOBRA ŞI MĂRCEŞTI

În comuna Dobra au debutat, în această săptămână, lucrările la cele două proiecte pentru infrastructura de sănătate publică. Primarul Gheorghe Nica a precizat că este vorba despre lucrări de reparaţii capitale şi modernizare la dispensarul medical din satul de centru şi de construirea unui dispensar nou în Mărceşti. Pentru aceste obiective, alocaţiile financiare – 243000 de euro pentru dispensarul Mărceşti şi 158000 de euro pentru dispensarul Dobra- sunt asigurate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, etapa a II-a, şi acoperă inclusiv dotarea cabinetelor cu aparatura necesară.

“Sunt investiţii foarte importante pentru locuitorii comunei iar Programul Naţional de Dezvoltare Locală a reprezentat o bună oportunitate pentru a ne pune la punct şi în acest domeniu, de a extinde, moderniza şi dota infrastructura locală de sănătate. Dacă totul merge bine, peste zece luni vom da în folosinţă ambele dispensare.”- a mai spus primarul Gheorghe Nica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *