miercuri , 19 decembrie 2018
Home / POLITIC / PNL TÂRGOVIŞTE IESE DIN “HIBERNARE”

PNL TÂRGOVIŞTE IESE DIN “HIBERNARE”

Share

Poate că titlul pare puţin forţat unora dintre cititori acum, în buza iernii, dar aceasta este una dintre concluziile după a doua conferinţă de presă susţinută de preşedintele ales al  PNL Târgovişte, Aurelian Cotinescu, de această dată avându-l alături pe Adrian Bercu,  secretar al organizaţiei şi consilier local municipal. Adrian Bercu a vorbit despre un proiect nou, prin care se urmăreşte identificarea problemelor cu care se confruntă târgoviştenii,  pornind de la chestiuni generale şi până la aspecte punctuale, pe străzi şi cartiere.

Între temele abordate de şeful liberalilor târgovişteni am remarcat determinarea pentru a impulsiona şi îmbunătăţi prestaţia Grupului PNL din Consiliul Local Târgovişte. Concret, Aurelian Cotinescu a arătat că , în ultimele două şedinţe extraordinare ale CLM Târgovişte, au fost supuse aprobării proiecte de hotărâre sumar detaliate. Un proiect privind achiziţia de utilaje pentru Municipal Construct şi unul privind rectificarea bugetului local. A reclamat explicaţiile incomplete date consilierilor PNL şi solicită “mai multă transparenţă şi  să nu mei fie  evitate explicaţiile complete şi corecte pentru cheltuirea banului public.” Cât priveşte votul favorabil dat chiar şi în asemenea condiţii, acesta a motivat că PNL nu doreşte să blocheze programul de investiţii al Primăriei.

Legat de activitatea internă, preşedintele PNL Târgovişte aşteaptă rapoartele de  activitate ale consilierilor locali, cărora le-a cerut să vină şi cu câte o iniţiativă cu impact local, care ar putea fi transpusă într-un proiect de hotărâre a CLM Târgovişte.

CITEȘTE ȘI ...

ADRIAN ŢUŢUIANU ÎNFIINŢEAZĂ GRUPUL PARLAMENTAR AL SENATORILOR NEAFILIAŢI

       Senatorul Adrian Tuțuianu, fostul preşedinte al PSD Dâmboviţa, a depus în această dimineaţă, în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *