Klaus Iohannis executat de Fisc! Ghinion!
După procese interminabile, fostul președinte Klaus Iohannis a fost executat silit de către Fisc, fiind nevoit să predea cheile casei din centrul Sibiului pe care a ocupat-o nelegal din 1999 până în 2015.
Ca exemplu de rele practici, abia la câteva săptămâni după ce soţii Iohannis au fost notificaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală să elibereze imobilul şi să plătească un milion de euro s-a trecut la acțiune.
O acțiune care a constat doar în spargerea ușii, după ce fosta familie prezidențială în loc să le dea inspectorilor cheia imobilului, le-a dat cu flit!
Cât despre milionul de euro datorat statului, clar că va seca Cibinul înainte să se întâmple minunea!
Tupeu: Dictatorul Vladimir Putin critică știrbirea democrației în România
Criminalul de război Vladimir Putin a criticat autoritățile din România, pentru că, în opinia sa, încearcă să-i „interzică” pe oponenții politici care se bucură de o mare încredere în rândul cetățenilor, trimiterea fiind evidentă, la Călin Georgescu și Diana Șoșoacă.
El a mai susținut că procese similare sunt observate în multe țări, acuzațiile fiind propagate la câteva ore după ce președintele român Nicușor Dan a anunțat că a prezentat raportul făcut de procurorul general Alex Florența, despre acțiunile fostului candidat prezidențial Călin Georgescu, în fața liderilor europeni reuniți în ședința Comunității Politice Europene.
Sigur, individul e liber să spună ce vrea, oricum nu-l mai ascultă nimeni în lumea civilizată, guvernată de legi și principii despre care mujicii nici n-au auzit. Democrația e un moft în opinia lui, stăpân peste o țară în care n-are niciun opozant și principalele cauze ale mortalității în rândul VIP-urilor sunt căderea de la etaje superioare, electrocutarea ori otrăvirea accidentală…
Nereguli criminale la spitalul morții! Nu zornăie nimeni cătușele?
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete amenință că va trimite Parchetului General raportul corpului de control privind situația de la Spitalul Sf. Maria din Iași, document care ar scoate în evidență fapte de neglijență în serviciu. Avizul de funcționare al spitalului ar fi fost emis ilegal, iar șefa de la ATI numită cu încălcarea prevederilor legale.
Îi dă însă cu tifla managerul demis al spitalului, care s-a putut reîntoarce pe funcția anterioară, aceea de director medical.
Pe principiul „unde dai și unde crapă”, ministrul Sănătății pare să se folosească de tragicul incident de la Iași pentru a face o reorganizare a DSP-urilor, care va însemna și o comasare a direcțiilor de sănătate publică.
Aroganță și nesimțire maximă pe banii noștri!
Până la sfârșitul lunii octombrie, șefii a trei autorități de reglementare din România- ANRE, ANCOM și ASF sunt obligați, prin lege, să prezinte, în Parlament, propuneri de reducere a salariilor și a numărului de posturi, cu până la 30%. La câtă nesimțire este pe acolo, a fost necesară o lege nouă pentru a se face ordine cât de cât!
Este bine de știut de către fani că partidele AUR, POT și S.O.S. au încercat să blocheze această lege, prin contestarea ei la Curtea Constituțională.
Cele mai mari salarii le primesc angajații ANRE- salariul mediu net fiind de 18.635 lei (circa 3.700 euro), la ASF ajunge la 13.562 lei (circa 2.700 euro), iar la ANCOM la 12.934 lei (circa 2.500 euro).
Președintele ANRE, primește lunar o indemnizație de 75.073 lei net (circa 14.800 euro). Membrii Comitetului de Reglementare al ANRE sunt plătiți cu 57.408 lei net/lună (circa 11.500 euro).
La ANRE sunt 310 angajați, la ASF 551 angajați, iar la ANCOM 659 angajați iar funcțiile de conducere au fost împărțite între PSD și PNL:
George Niculescu a fost numit președintele ANRE în aprilie 2023, pentru un mandat de cinci ani.
Alexandru Petrescu a fost numit președinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) în decembrie 2023 pentru un mandat de cinci ani.
Valeriu Ștefan Zgonea a fost numit președinte al ANCOM în mai 2023 pentru un mandat de șase ani.
În Austria ori Spania, spre exemplu, salariile șefilor unor instituții cu atribuții similare sunt cu până la 60% mai mici1