Ridicarea stării de alertă aduce schimbări multiple, în domeniul gestionat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale- transmite ITM Dâmbovița.
Astfel, șomajul tehnic decontat de stat are ca termen limită de aplicare data de 31 martie 2022, dar legea „kurzarbeit” (OUG 132/2020) va mai rămâne în vigoare încă trei luni. Aceasta prevedea posibilitatea ca, pe perioada stării de urgență, de alertă sau de asediu, plus încă 3 luni după încetarea acestora, angajatorii să reducă programul de lucru cu cel mult 80% din durata zilnică, săptămânală sau lunară, prevăzută în contractul individual de muncă, cu acordarea unei indemnizații de 75% din salariul de bază brut lunar aferent orelor de reducere a programului de lucru.
„Ridicarea restricțiilor înseamnă, de asemenea și întoarcerea la munca de birou pentru cei care au lucrat de acasă, în contextul regulilor impuse temporar de pandemie. Angajatorii au avut obligația de a dispune de muncă la domiciliu pe toată durata stării de alertă, dacă specificul activității permitea această modificare. Și de acum, continuarea muncii de acasă rămâne posibilă, însă doar de comun acord. Angajatorii vor putea solicita salariaților să lucreze de la birou sau vor putea negocia un nou aranjament de program de lucru cu ei”- a precizat inspectorul șef al ITM Dâmbovița, Marius Lixandru.
Posturile publice nu mai pot fi ocupate fără concurs!
Trebuie subliniat și faptul că, după ridicarea stării de alertă, nu se mai pot ocupa posturi fără concurs în instituţiile de stat. Dacă, pe durata stării de alertă procesul de angajare la stat a fost simplificat, fiind permise detașări în multe domenii, de acum toate numirile făcute fără concurs în starea de alertă vor înceta în termen de 30 de zile.
În ceea ce privește măsurile de protejare a sănătății cetățenilor de infectarea cu COVID-19, aducem la cunoștința dâmbovițenilor faptul că, de astăzi, purtarea măștii de protecție nu mai este obligatorie. Autoritățile sanitare recomandă însă, în continuarea, utilizarea sa, în spațiile deschise aglomerate, în mijloacele de transport în comun și în spațiile închise.
Nu în ultimul rând, nu mai există nici obligativitatea instituțiilor și autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor de a organiza activitatea astfel încât să se asigure la intrarea în sediu efectuarea triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor.
Rămâne totuși oportună o minimă prudență și respectare a regulilor de igienă, astfel încât să ne asigurăm că nu ne vom întoarce la problemele medicale și restricțiile din perioada anterioară.