Premierul Marcel Ciolacu a fost prezent sâmbătă în Dâmboviţa, la târgul de toamnă organizat de Sfântul Dumitru, la Fieni, unde a fost primit bine de oameni. A discutat cu producători agricoli veniți cu marfă dar și cu comercianți și vizitatori. Marcel Ciolacu a fost însoțit de președintele Consiliului Județean, Corneliu Ștefan, de ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, de parlamentari și candidați pentru un mandat în Parlamentul României: Titus Corlățean, Victor Ponta, Radu Popa, Ionuț Săvoiu.
Președintele Corneliu Ștefan a remarcat că ”Dâmbovița a avut tot sprijinul Guvernului condus de Marcel Ciolacu, pe proiectele majore ale județului: centura orașelor Pucioasa și Fieni, investițiile de la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște și multe alte programe esențiale pentru dezvoltarea județului nostru.”
Ajuns la Târgovişte, premierul a susţinut declaraţii de presă:
”Am fost astăzi în două județe foarte dragi mie, Argeș și Dâmbovița. Am pentru echipa de la Dâmbovița ceva special, pentru că sunt niște oameni tineri, devotați, care pe mine m-au sunat sau m-au căutat numai cu probleme sau urgențe pe care le au în cadrul comunităților sau în cadrul județului.”
A spus primul ministru că mai sunt multe de făcut în Dâmbovița, pe zona de infrastructură dar și prin programul de reindustrializare, nominalizând aici Combinatul de Oțeluri Speciale și intreprinderile de producție specială.
Răspunzând ziariștilor, Marcel Ciolacu a spus că n-ar fi fost o problemă să-l întâlnească pe George Simion, și el present sâmbătă la Fieni:
„Am înţeles că a plecat mai devreme (…). Cred că nu era o problemă. Suntem competitori, nu suntem duşmani. Şi aşa consider cu toţi competitorii pe care îi am. Cu ce ne-am ales după ura, de exemplu, din campania domnului Ponta? Noi, românii, nu domnul Ponta. Că domnul Ponta ştiu cu ce s-a ales, cu nişte dosare penale”, a spus Ciolacu.