Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru Politică Externă din cadrul Senatul României, l-a primit la Senat pe noul ambasador al Republicii Cehe la București, Martin Košatka, aflat în vizită de prezentare, la începutul mandatului său în România.
Discuțiile au vizat stadiul relațiilor dintre cele două state, cu accent pe interesul ambelor părți pentru dinamizarea și aprofundarea, în continuare, a dialogului politico-diplomatic bilateral. Titus Corlățean a exprimat aprecierea autorităților din România pentru poziția de sprijin manifestată de reprezentanții Republicii Cehe în dosarul integrării României în Spațiul Schengen dar și pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova.
„În cadrul întrevederii, au mai fost abordate aspecte de securitate, la nivel internațional și regional, cu accent pe evoluțiile din regiunea extinsă a Mării Negre, fiind subliniată necesitatea susținerii eforturilor Ucrainei de apărare în războiul de agresiune purtat de Federația Rusă. În context, a fost exprimată apreciere pentru susținerea arătată de autoritățile cehe pentru parcursul european al Republicii Moldova”, se precizează în comunicatul transmis de Senatul României.