Cornel Ștefan, președintele PSD Dâmbovița, a avut o reacție extrem de critică după nominalizarea lui Florin Câțu ca posibil premier. A amintit de episodul deplorabil de la începutul anului, când actualul ministru de Finanțe a renunțat cu câteva minute înainte să fie validat prim-ministru, dar și de lipsa de performanță în ce privește gestionarea situației financiare a țării. Cornel Ștefan vorbește și despre”cele 30 de miliarde împrumutate, mediul de afaceri distrus , favorizarea prietenilor politici”:
Florin Cîțu – un nume pe care, din nefericire pentru noi, îl auzim tot mai des! Este domnul care, acum câteva luni, cu doar 5 minute înainte de preluarea mandatului de premier, a fugit. Da, a fugit!
Este o propunere nu doar neserioasă, este un afront și o jignire adusă tuturor românilor.
PNL îl vrea prim-ministru pe cel care, în 2018, declara fără nicio tresărire: „Trebuie să terminăm cu propaganda că învățământul și sănătatea reprezintă prioritatea zero în România. Sectorul privat trebuie să fie prioritatea zero în România, nu învățământul, nu sănătatea”.
Iar rezultatele se văd: dezastru la capitolul sănătate, haos în învățământ! Ca și cum acestea nu ar fi îndeajuns, Cîțu a afundat România în datorii.
Generații întregi vor plăti din cauza incompetenței acestui așa-zis ministru al Finanțelor.
Cum poți să îl vrei șef al Guvernului pe Florin Cîțu? Acesta a fost implicat direct, în 2008, într-un atac speculativ asupra monedei naționale. Atunci, dobânzile la creditele în lei au explodat, iar foarte mulți oameni nu și-au mai putut achita datoriile către bănci.
Florin Cîțu face parte dintr-o „gașcă” a perdanților, a celor care au ieșit pe locul 2 la alegerile din 6 decembrie. Orice variantă de guvernare care nu ține cont de votul și voința românilor și nu dă PSD dreptul de a forma guvernul este nu doar o sfidare, ci și un act premeditat al președintelui Iohannis, care va adânci criza produsă de partidul său.
Cum poți să-l compari pe Cîțu cu dr. Alexandru Rafila, propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru?
Suntem într-o criză medicală și urmează o criză economică profundă.
Florin Cîțu nu este nici medic, iar în ceea ce privește economia ne-a arătat până acum cât se pricepe: peste 30 miliarde împrumutate, mediul de afaceri românesc distrus, favorizarea prietenilor politici, creșterea galopantă a șomajului.
Întrebarea este de ce Cîțu? Atât de mult îi pasă președintelui de români și de votul de duminică încât să-l desemneze pe Florin Cîțu premierul României?
Cîțu este omul care, pe oriunde a trecut, a pârjolit totul în urma lui.