Președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a punctat câteva aspecte vizavi de situația politică la nivelul județului, în contextul noii alianțe la nivel național. Liderul social-democrat a amintit că în județul Dâmbovița PSD a câștigat alegerile, deci este „vioara întâi”, având în primul rând o responsabilitate față de dâmbovițeni. Asta nu exclude colaborarea cu PNL, dacă liberalii vor să sprijine proiectele în beneficiul dâmbovițenilor:
„Am mai spus-o și anul trecut, o spun și astăzi: noi cei din PSD avem o singură alianță, alianță cu dâmbovițenii. Ca să lămurim lucrurile foarte clar, dacă cei de la PNL doresc, pot să vină alături de noi, pentru că le place sau nu le place, noi cei din Partidul Social Democrat suntem vioara întâi în județul Dâmbovița. Am câștigat alegerile, și pe cele locale și pe cele parlamentare și avem o responsabilitate față de dâmbovițeni. Dacă vor să vină alături de noi pentru proiectele dâmbovițenilor nu avem nimic împotrivă, dacă vin doar pentru idei constructive. În ceea ce privește această alianță în județul Dâmbovița, nu avem nicio restricție din partea conducerii de la nivel național… Avem toată deschiderea, avem mână liberă pentru a face această alianță, bineînțeles pentru posturile care sunt cu determinare politică, nu intrăm în negocieri pentru posturi care nu au determinare politică, ca să nu creadă cineva că începem acum să negociem alte posturi pe care nu le avem în protocol.
Liderului PNL Dâmbovița îi transmit că eu și colegii mei facem alianțe doar cu dâmbovițenii. Vioara întâi în Dâmbovița este Partidul Social Democrat. Le place sau nu le place, am câștigat alegerile”- a spus președintele Corneliu Ștefan într-o conferință de presă.