Primii trei oameni din Partidul Social Democrat, anume președintele Marcel Ciolacu, președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dâncu și secretarul general al partidului, Paul Stănescu, au fost astăzi în Dâmbovița, unde au avut discuții cu conducerea organizației județene, președinte dpt. Cornel Ștefan, dar și o întâlnire extinsă, la care au fost invitați toți primarii social- democrați și șefii de organizații locale din județ.
În deschiderea conferinței de presă care a urmat, președintele PSD Dâmbovița a mulțumit liderilor partidului pentru atenția și sprijinul pe care îl acordă organizației pe care o conduce și a vorbit despre determinarea și mobilizarea pentru câștigarea alegerilor . Cornel Ștefan a avansat ținte foarte ambițioase, anume câștigarea Consiliului Județean și cel puțin a primăriilor care sunt astăzi conduse de primari PSD precum și clasarea PSD Dâmbovița între primele organizații județene din țară, prin prisma rezultatelor la alegerile din 27 septembrie.
Marcel Ciolacua avut cuvinte de apreciere despre echipa de la conducerea PSD Dâmbovița, o echipă tânără dar experimentată din punct de vedere politic și foarte ambițioasă. A caracterizat drept foarte utilă întâlnirea cu primarii dâmbovițeni, care au cerut mai multă incisivitate în discursul politic la nivel central. S-a discutat de spre alegerile care bat la ușă, concluzia fiind că oamenii sunt mobilizați și motivați dar și despre ultima rectificare de buget, prin care social democrații consideră că au fost nedreptățite multe comunități și în primul rând Municipiul Târgoviște, care nu a primit niciun ban. Președintele PSD a declarat aici că se va încerca o îndreptare a lucrurilor în Parlament iar hotărârea de guvern va fi atacată în contencios.
Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD a remarcat la rândul său potențialul și omogenitatea echipei de la Dâmbovița. El însuși excelent comunicator, Dâncu i-a lăudat pe social-democrații dâmbovițeni pentru modul eficient în care comunică cu electoratul, inclusiv prin mijloacele informatice cele mai moderne. Alături de Cornel Ștefan și liderii PSD, la conferința de presă au participat senatorul Titus Corlățean, deputatele Carmen Holban și Claudia Gilia, Cristian Stan, secretar executiv PSD Dâmbovița și primar al Municipiului târgoviște, Alexandru Oprea, presedintele Consiliului Județean Dâmbovița. Trebuie consemnat aici că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a apreciat înțelegerea de care a dat dovadă Oprea la momentul desemnării candidatului pentru viitorul mandate de președinte al Consiliului Județean, evitându-se astfel tensiuni și fracturi care ar fi dăunat imaginii , forței și omogenității Organizației PSD Dâmbovița.