Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a continuat seria deplasărilor la diferitele obiective de investiții din județ. De această dată, vizita în teren a vizat localități din jumătatea nordică a județului, concluzia fiind că în Moroeni, Buciumeni, Pucioasa, Vulcana-Pandele, Șotânga și Aninoasa sunt deschise numeroase șantiere – de la școli și săli de sport până la infrastructura rutieră sau de recreere.
Proiectele urmărite cu acest prilej au fost următoarele:
Moroeni:
– Înființare Centru de zi pentru persoane vârstnice. Proiectul, finanțat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală și contribuția Grupului de Acțiune Locală „Bucegi-Leaota”, are o valoare de aproximativ 800.000 de lei.
– Reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Școalii Gimnaziale „Ion Ciorănescu” – sursa de finanțare este Programul Național de Dezvoltare Locală, iar investiția se ridică la aproape 11.000.000 de lei.
Pucioasa
– Reabilitarea, modernizarea și extinderea Pieții Centrale „Cartaxo” – peste 6.000.000 de lei;
-Amenajare zonă de agrement și petrecere a timpului liber prin reconversia și refuncționalizarea
terenului din Lunca Râului Ialomița. Valoarea totală a proiectului este de peste 12.000.000 de lei;
-Reabilitarea, modernizarea și dotarea Colegiului Național Nicolae Titulescu.
Buciumeni
-Școala gimnazială arată extraordinar de bine. Investiția în această unitate școlară este de aproape 3.400.000 de lei, bani accesați prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.
-De asemenea, căminul cultural, proaspăt renovat și modernizat, va fi cu siguranță de folos comunității locale. Lucrările, în valoare de 1.100.000 de lei, au fost asigurate din bugetul local, dar și cu finanțare din partea Consiliului Județean Dâmbovița.
Vulcana-Pandele
– Construire sală de sport școlară în satul Gura-Vulcanei, comuna Vulcana-Pandele. Proiectul, desfășurat prin CNI, depășește 7.000.000 de lei.
Șotânga
-Sală de sport cu 180 de locuri. Investiția, finanțată prin CNI, are o valoare aproximativ 10.000.000 de lei.
Aninoasa
– Prin PJDL, în satul Săteni, 5 străzi se pregătesc pentru turnarea asfaltului: se amenajează rigole carosabile, accese în gospodării, dar se și betonează șanțurile. Valoarea totală este de aproape 1.200.000 de lei, iar Consiliul Județean Dâmbovița asigură o finanțare de aproape 500.000 de lei.
– În satul Viforâta, lucrările de modernizare a 16 străzi sunt realizate 95%. Valoarea este de aproximativ 4.000.000 de lei, iar sursa de finanțare este Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.
„Pe lângă faptul că administrațiile locale au reușit să atragă importante sume de bani în comunitățile lor sau să susțină din bugetele proprii proiectele aflate în derulare, îmbucurătoare este atenția pe care primarii o acordă investițiilor în toate domeniile„- a concluzionat președintele Corneliu Ștefan.