Deputatul Cornel Ştefan a declarat, astăzi, că parlamentarii PSD au iniţiat şi votat mai multe legi care urmăresc susținerea mediului de afaceri și a populației, pentru a avea cât mai puţin de suferit în această perioadă extrem de dificilă. Preşedintele PSD Dâmboviţa a enumerat legile privind suspendarea, până la 31 decembrie, a obligației de restituire a împrumuturilior și dobânzilor aferente pentru creditele contractate de către persoanele fizice și companii, amânarea plăţii facturilor la servicii şi utilităţi şi amânarea contribuțiilor de asigurări sociale aferente salariilor și veniturilor asimilate salariilor pentru o perioadă de 3 luni, începând cu ultima zi a lunii martie. Aceeași lege mai prevede și faptul că, la cerere, plata contribuției se poate face eșalonat în următoatele 12 luni, în proporție de 50% din totalul datoriilor către stat.
În plan local, preşedintele Cornel Ştefan a prezentat o iniţiativă personală, care are ca scop intensificarea luptei împotriva răspândirii coronavirusului, prin acordarea de sprijin financiar unităţilor administrativ-teritoriale. Acesta a cerut consilierilor judeţeni ai Partidului Social Democrat să convoace o şedinţă extraordinară, cu două puncte pe ordinea de zi. Este vorba despre relocarea tuturor sumelor nerepartizate şi neangajate din bugetul Consiliului Judeţean , în vederea alimentării unui fond de rezervă la dispozitia autorităţilor publice locale, iar la punctul doi de repartizarea acestui fond către UAT-uri, exclusiv pentru susţinerea măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiilor cu COVID-19.
Cornel Ştefan a adăugat că 21 de consilieri judeţeni PSD, între care şi cei doi vicepreşedinţi, au semnat convocatorul şi a exprimat convingerea că şi consilierii liberali vor fi de acord cu cele două proiecte de hotărâre.
Preşedintele PSD Dâmboviţa: Sumele neangajate din bugetul CJD să fie constituite ca fond pentru combaterea covid-19!
66
postarea anterioară