Președintele Comisiei de politică externă a Senatului României, Titus Corlățean, a fost ales, în unanimitate, raportorul Comisiei afacerilor juridice și drepturilor omului a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pe o temă importantă, complexă și sensibilă, în actualul context european: „Convenția Europeană a Drepturilor Omului la 75 de ani și privind spre viitor”.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Curtea Europeană de la Strasbourg, înființată în 1950 prin chiar textul Convenției, reprezintă cheia de boltă a sistemului european de protecție a Drepturilor Omului și a Consiliului Europei, ca organizație internațională. Din acest motiv, prezervarea autorității și independenței CEDO este esențială.
„Sistemul CEDO este confruntat în prezent cu numeroase si serioase provocări: gradul în continuare ridicat de plângeri/ cazuri aflate pe rolul său; probleme cu neexecutarea unor hotărâri CEDO sau probleme structurale/ sistemice naționale (vezi sutele de condamnări privind supraaglomerarea populației carcerale sau condițiile inumane de detenție, de exemplu); necesitatea asigurării responsabilității pentru crima de agresiune, operaționalizarea tribunalului special pentru crima de agresiune, răspunderea Rusiei și (ne)executarea hotărârilor de condamnare pronunțate de CEDO pentru fapte grave comise cand inca această țară era parte a sistemului european; tentația unor actori politici britanici de a retrage Marea Britanie din sistemul CEDO; solicitarea mai multor state europene de reformare a jurisprudentei CEDO in situatii complexe de genul migratiei (i)legale; procesul de aderare a Uniunii Europene la Conventia Europeană a Drepturilor Omului etc.
Viitorul meu raport va trebui să trateze toate aceste probleme și să ofere soluții. Atât juridice, cât și politice”- a comentat senatorul Titus Corlățean.