Deșeurile menajere se împart în două fracții:
– Fracție umedă sau nereciclabilă. Se colectează în pubele de 120 l (recipient negru)
– Fracție uscată sau reciclabilă (hârtie/carton, plastic/metal, sticlă, biodegradabile). Se colectează în saci de plastic albaștri pentru hârtie/carton și galbeni pentru plastic/metal. Sticla (ciob) se colectează în recipienții verzi amplasați în zone special amenajate.
Deseuri biodegradabile – care pot fi transformate în compost folosit ca îngrășământ în agricultură.
Deșeuri voluminoase – mochete, covoare, piese de mobilier, plăpumi, saltele etc. – se ridică contra cost de către operatorul de salubritate (SC Supercom – 0372.727.271) la solicitarea beneficiarului (nu ai voie să le duci la tomberon).
Deșeuri din demolări și construcții – pământ din excavații, moloz, beton, echipamente sanitare, gresie, faianță, geam tras, tâmplărie etc. – se ridică contra cost de către operatorul de salubritate (SC Supercom – 0372.727.271), la solicitarea beneficiarului (nu ai voie sa le duci la tomberon).
Deseuri electrice, electronice și electrocasnice – frigidere, mașini de spălat, televizoare, roboți de bucatarie etc. – se ridică contra cost de către operatorul de salubritate (SC Supercom – 0372.727.271), la solicitarea beneficiarului (nu ai voie să le duci la tomberon).
De ce este necesară colectarea selectivă?
RESPECTĂM obligațiile prevăzute de legislația în vigoare!
CONSERVĂM resursele naturale neregenerabile. Adoptarea unui comportament ecologic responsabil trebuie să facă parte din educația noastră!
REDUCEM consumul de materii prime și, implicit, costul de realizare al produselor.
* Colectarea selectivă / separată a deșeurilor este obligatorie începând cu 1 Martie 2022.
Conform legii, ”utilizatorii serviciului de salubrizare trebuie să asigure precolectarea separată a deșeurilor pe care le-au generat în propria gospodărie sau ca urmare a activităților pe care le desfășoară.