vineri , 22 martie 2019
Home / ADMINISTRAȚIE / PRIMARUL CRISTIAN STAN, DESPRE SITUAŢIA PERSONALULUI AITT:”NU AVEM DE GÂND SĂ CONCEDIEM PE NIMENI”

PRIMARUL CRISTIAN STAN, DESPRE SITUAŢIA PERSONALULUI AITT:”NU AVEM DE GÂND SĂ CONCEDIEM PE NIMENI”

Primarul Cristian Stan a oferit toate lămuririle privind soarta salariaţilor AITT, ştiut fiind că, începând de astăzi, 1 martie, transportul public de persoane va fi asigurat de operatorul Primăriei Târgovişte, anume SC Servicii Publice Municipale SA. Pentru început va fi utilizat parcul auto preluat de la AITT dar- a dat asigurări edilul- autobuzele vor fi curate şi vor circula după orarul stabilit. Despre salariile personalului care va fi angajat la societatea primăriei, Cristian Stan a declarat că vor fi semnificativ mai mari şi a prezentat cifre concrete:

“Pentru şoferi, care reprezintă componenta cea mai importantă, la AITT avem 2200 şi 2300 de lei pentru cei pe autobuze articulate. La societatea primăriei, un conducător auto pe autobuz are 3120 lei salariu, cu 1000 lei mai mare, la care se adaugă sporul de 25%. Muncitorii calificaţi- 2100 de lei la AITT iar în grila de salarizare de la Servicii Publice Municipale,cel mai mic coeficient este de 1,2, adică vorbim despre 2500 lei şi majoritatea la 1,31, care înseamnă 2725 lei salariu.”

N-a ascuns faptul că că sunt foarte multe solicitări de angajare de la şoferi de la toţi transportatorii din judeţ dar intenţia primăriei este aceea ca şoferii care au lucrat înainte pe mijloacele de transport preluate să îşi continue activitatea. O problemă va fi în cazul taxatoarelor, aceste funcţii neputând fi preluate pe durată nedeterminată dar, a dat asigurări primarul, pentru toate persoanele vor fi găsite soluţii:

“Nu avem de gând să concediem pe nimeni. Dimpotrivă, Servicii Municipale este o societate în plină expansiune şi cred că va avea o cotă importantă de piaţă pe zona transportului public în Judeţul Dâmboviţa. Li se va cere însă tuturor să fie responsabili şi buni profesionişti.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *