Primarul Municipiului Târgoviște, Cristian Stan, și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, au urmărit în această dimineață stadiul lucrărilor la podul nou de la Teiș, componentă importantă a centurii rutiere a orașului. Podul este aproape gata, are o lungime de 270 de metri liniari și a rămas de turnat doar stratul de uzură.
Cu prilejul vizitei în teren, primarul Cristian Stan a declarat că, în situația în care vremea nu se va înrăutăți, întregul proiect ar putea fi încheiat într-o lună și jumătate- două luni. Ca principale repere, inelul de centură al Municipiului Târgoviște are o lungime de 15 kilometri, au fost amenajate patru stații de pompare și sunt 15 km de canalizare. Edilul a mulțumit președintelui Corneliu Ștefan pentru alocarea de fonduri de la Consiliul Județean pentru reabilitarea pasajului de la Petru Cercel. Cristian Stan a scos în evidență faptul că președintele Corneliu Ștefan a înțeles importanța colaborării cu administrația publică locală. După aprobarea bugetului va mai fi încheiat un contract de asociere și a estimat că sprijinul CJD pentru acest proiect va ajunge la 13 milioane de lei.
“Ne aflăm la un obiectiv mult așteptat de târgovișteni și toți dâmbovițenii și anul acesta proiectul se va termina. Vom sprijini în continuare Primăria Târgoviște. Va fi un an greu, dificil din punct de vedere economic, dar suntem conștienți că trebuie să sprijinim proiectele administrațiilor publice locale”- a declarat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.