După ce am urmărit cu destulă atenție mai bine de două duzini de procese electorale, da capo al fine, ca să împrumutăm un termen specific muzicienilor, aveam impresia că nimic nu ne-ar mai putea mira. Am văzut și relatat despre bătălii în toată regula, cu combatanți care și-au rupt oasele pentru a ajunge să fie aliați pentru turul II (ceea ce de această dată nu e cazul). Am văzut “serbări câmpenești” unde micii electorali s-au împărțit cu miile iar berea ieftină a curs valuri. Ba au fost și unii care au terminat-o prost cu “politica”, un exemplu elocvent fiind cel de la Butimanu, la alegerile din 2008, când un nefericit a și-a dat duhul înecat cu un mic. Ne-am înșelat , pentru că și de această dată suntem nu numai mirați, am spune uluiți chiar, cum de rezistă vechile și proastele obiceiuri, după atâtea rânduri de alegeri la care am participat ca cetățeni europeni.
Vorbim mai întâi despre disperarea unora de a-și pune mutrele pe toate gardurile, perioada de precampanie fiind extrem de permisivă în ce privește publicitatea electorală stradală. Avem parte așadar de o lună plină de … corturi, bannere, afișe cu mutre bine fotoshopate. Avem parte de lozinci dar și de șcene penibile, cu tineri departe de a se comporta civilizat, care se înjură pe unde apucă. Se înjură pe stradă și mai ales pe Facebook, susținuți de cohorte de indivizi care speră și ei la o ciozvârtă. N-au priceput nimic din politica bunului simț, mentori fiindu-le viermii care au furat toată viața, care au făcut politică doar să parvină și să capete osânză. Căpușe care nu se dau la o parte, ba își afișează ostentativ fețele de condamnați penal lângă niște “juniori”, care ratează astfel, poate conștient, șansa de a face ceva cu adevărat remarcabil.
Totul culminând cu întrecerea nebună de a distruge materialele de propagandă ale adversarilor și, nu în ultimul rând, ploaia de plângeri penale, pentru că prea puțini sunt cei care sunt hotărâți să câștige cinstit!
Procesul “electoral” continuă …
378
postarea anterioară