Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a prezentat intr-o conferință de presă stadiul celor mai importante proiecte implementate la nivelul instituției, cu accent pe acelea cu finanțare europeană. Între acestea și proiectul de la Curtea Domnească, cu o valoare de peste cinci milioane de euro, care include lucrări de consolidare, restaurare și conservare la Turnul Chindiei, Biserica Sf. Vineri și la alte vestigii din incintă. Președintele Alexandru Oprea a explicat că în această săptămână va fi anunțată firma care a prezentat cea mai bună ofertă în urma procedurii de achiziții publice, procedură reluată pentru a treia oară. La prima licitație nu s-a prezentat nimeni iar la a doua procedură a fost o singură ofertă dar firma respectivă nu a fost în măsură să asigure garanția de bună execuție. Acesta a reamintit că termenul limită pentru finalizarea proiectelor cu finanțare europeană nerambursabilă este 31 decembrie 2022.
Proiectul european de la Curtea Domnească intră în linie dreaptă
100