Luni,11 decembrie, funcționarii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Dâmbovița s-au alăturat protestelor spontane ale salariaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centre Județene din țară, astfel că între orele 10.00- 12.00 activitatea APIA, a fost întreruptă.
„În urma numeroaselor promisiuni care nu s-au concretizat, în prag de sărbători, salariații APIA – Centre Județene, au hotărât să iasă în fața Centrelor Locale și Centrelor Județene pentru a-și manifesta nemulțumirea cu privire la discriminarea dintre ei și APIA Aparat Central raportat la salarizare, motivația fiind aceea că deși obiectul de activitate este același, salarizarea este diferită.
Personalul din teritoriu al Agenției beneficiază în acest moment de drepturi salariale mai mici comparativ cu personalul din Aparatul Central APIA, iar cerința salariaților APIA din teritoriu este să beneficieze de salarii similare cu cele ale colegilor din aparatul central APIA, astfel îndreptându-se eroarea făcută odată cu aplicarea legii salarizării 153/ 2017.
Seria acțiunilor de protest va continua în zilele următoare, luându-se în calcul deplasarea la București și pichetarea MADR până la rezolvarea acestei solicitări”- a transmis prin intermediul unui comunicat de presă Sindicatul Liber APIA Dâmbovița.