La numai câteva zile după realegerea, de o manieră entuziastă, în funcția de președinte al PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan a venit la întâlnirea cu presa locală avându-i alături pe câțiva dintre cei mai apropiați colaboratori, numindu-i aici pe secretarul general al Organizației- Cristian Stan și președinții aleși ai organizațiilor specializate: Carmen Holban, deputat, președinte Organizația Femeilor Social – Democrate Dâmbovița, Andrei Tudora- președintele TSD, Constantin Ionuț Constantin- președinte PES, Constantin Stroe- președinte Liga Aleșilor Locali ai PSD Dâmbovița și Dumitru Barbu- președinte Organizația Pensionarilor Social Democrați.
Președintele Corneliu Ștefan a spus că în urma alegerilor interne, încheiate odată cu Conferința de joia trecută, au rezultat echipe de conducere omogene, puternice, hotărâte să obțină cele mai bune rezultate posibile în anul electoral complex 2024. PSD Dâmbovița mizează în continuare pe munca și efortul echipelor rezultate în urma procesului electoral intern. În teritoriu, responsabili cu activitatea politică vor fi cei 16 vicepreședinți, după cum urmează: Ionuț Săvoiu și Ionuț Bănică pe Zona Titu, Luciana Cristea, Georgeta Dincă și Miu Ion pe Zona Găești, Radu Popa și Mihai Istrate pe Valea Dâmboviței, Pavel Ion-Zona Fieni, Ana Constantin pe Zona Pucioasa, Liviu Vasilescu și Emanuel Spătaru -Zona Moreni, Claudia Gilia, Vulpescu Ioan și Dorinel Soare- Zona Băleni, Țachianu Marian și Tița Bogdan-Zona Răcari, Rădulescu Cătălin, Holban Carmen, Dumitru Barbu, Andrei Tudora și Stroe Constantin pe Zona Târgoviște.
Reamintim aici că joia trecută, 3200 de delegați l-au reales în unanimitate pe Corneliu Ștefan președinte al PSD Dâmbovița, președinte executiv fiind reconfirmat senatorul Titus Corlățean. La Conferința Județeană au participat Marcel Ciolacu, președintele PSD, Paul Stănescu, secretar general al partidului, miniștri social-democrați Gabriela Firea, Petre Daea, Sorin Grindeanu, Marian Spătaru, Lucian Romașcanu, Adrian Câciu, europarlamentarul Victor Negrescu, secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu.