Câteva informații “răsuflate” din interiorul echipei de la vârful PSD arată că, la ultimul sondaj intern, partidul ar fi fost cotat la 27% în preferințele electoratului, cu un procent mai puțin față de luna februarie. Chiar pe fondul unor bâlbe guvernamentale notorii, reculul nu este deloc surprinzător după uriașul scandal privind autonomia Ținutului Secuiesc. Un alt motiv pentru care cel mai mare partid lâncezește în sondaje, fiind încă departe de pragul de 30%, este lipsa de coerență și fermitate la nivel central. Pe de o parte critică guvernarea liberală la greu, pe de alta, cu unele contre, aprobă cam tot ce propune Guvernul Orban, oferind astfel și posibilitatea unor riposte care vor deveni probabil tot mai contondente.
Este o situație îngrijorătoare, chiar dacă social-democrații mizează pe faptul că o mare parte dintre primarii și șefii de consilii județene ai partidului vor reuși la următorul tur de scrutin să-și reînnoiască mandatele (PSD a obținut în 2016 cele mai multe mandate de primar – 1.677 – reprezentând 52,63% iar PNL are 1.081 de primari, reprezentând 33,92%), ajungând, per total, la un scor electoral cu cifra 3 în față.
Marea problemă social-democraților, a stângii politice românești în general, rămâne aceea că, în ciuda erodării, PNL ar fi cotat la 35% din sufragii iar USR i-ar reveni 16%, fiind în ușoară ascensiune, ceea ce înseamnă că dreapta își menține electoratul. Va mai conta în ecuație Pro România, cu opt puncte procentuale. Cât despre PMP, UDMR și ALDE, vor avea de tras pentru a face măcar pragul de 5%, grijă de care ar putea scăpa partidul lui Cioloș în cazul unei fuziuni cu USR.
Ca un prim comentariu, este evident că pesediștii nu ignoră avantajele pe care le au alegând să stea în opoziție și să aștepte ca impactul crizei economice să amplifice nota de plată pe care liberalii ar putea să o deconteze. Au interesul să împingă alegerile locale cât mai mult în toamnă, ceea ce înseamnă că vânturarea moțiunii de cenzură să fie doar un joc de fațadă. Este însă un joc riscant, un fel de sabie cu două tăișuri. Dacă Guvernul PNL iese cu bine după criza medicală și criza economică va fi cumva domolită, situația se va schimba radical.
Și pentru că tot s-a făcut un an de la europarlamentare, merită amintit că PNL a câștigat atunci cu 27%, PSD a pierdut cu un aproape neverosimil 22,5% în timp ce USR “i-a suflat în ceafă”, cu un excelent 22,4%. Au mai fost în cărți și atunci Pro România(6,6%) și PMP(5,7%). Cu alte cuvinte, chiar dacă nu mai are scor cu cifra 4 în față, cât era cotat la începutul anului, PNL și-a majorat avansul iar cele cinci procente în plus în dreptul PSD, la actuala configurație a scenei politice, nu reprezintă mare lucru.
PSD nu reușește să crească suficient doar pe gafele liberalilor
postarea anterioară