86
A fost parcursă o etapă procedurală majoră pentru extinderea rețelei de gaze naturale din Răcari. Concret, a fost emis Avizul Tehnic de Racordare pentru alimentarea cu gaze naturale în cartierele Ghergani, Ghimpați, Colacu și Săbiești , ceea ce înseamnă că proiectul de redimensionare și extindere a intrat în linie dreaptă.
Primarul Marius Caravețeanu a precizat că lucrările vor fi executate conform reglementărilor în vigoare, sub supravegherea Distrigaz Sud Rețele, investiția fiind inițiată de edil sub titulatura „Extindere rețea de gaze naturale în orașul Răcari, județul Dâmbovița”. Finanțarea pentru acest obiectiv important de infrastructură este asigurată prin Programul Național „Anghel Saligny”.