Toate şcolile din România se închid începând de miercuri, 11 martie, până pe pe 22 martie, cu posibilitatea de prelungire a perioadei, în funcție de evoluția crizei Covid-19, a anunțat luni seara premierul Ludovic Orban. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, fiind o măsură cu caracter preventiv. Deşi anunţul a fost făcut pe un ton cât mai posibil neutru, a fost clar pentru toţi oamenii raţionali că situaţia generată de răspândirea CONVID-19 este fără precedent. O criză gravă, cum n-a mai fost în România probabil de la sinistrul din 4 martie 1977. Cu diferenţa că atunci s-a cutremurat pământul şi au fost mii de victime iar astăzi ne confruntăm cu un inamic principal invizibil, poate chiar mai periculos dar care, atenţie, ar putea fi ţinut sub control. Asta dacă “inamicul” nr. 1, un coronavirus cu potenţial destructiv foarte ridicat, fie că vorbim despre tributul în vieţi omeneşti, fie daunele imense, incomensurabile, produse economiei mondiale, nu va fi “ajutat” chiar semeni ai noştri , caracterizaţi prin egoism şi iresponsabilitate.
“Vrem să vedem și evoluția bolii – număr de cazuri, iar grija noastră este de a-i feri pe copii de orice risc de contaminare care ar putea apărea la școală.De asemenea, am decis întărirea controlului la frontieră pe transportul rutier și feroviar. Am mai luat decizii privind anumite mecanisme pentru a limita răspândirea – creșterea capacității de diagnosticare, creșterea numărului medicilor, anchete epidemiologice, situația stocurilor de materiale și echipamente.Îndemn la calm, la un comportament rațional și la responsabilitate individuală”- a mai declarat, la cald, Ludovic Orban. Şi de aici curg întrebările: Are România capacitatea logistică necesară pentru a face faţă în cazul în care, Doamne fereşte, criza s-ar acutiza? Mai sunt în ţară medici suficienţi? Există medicamente şi alte consumabile în cantităţi îndestulătoare? Au fost dispuse aceste măsuri radicale la timp sau au venit tardiv şi nu mai pot produce efectele scontate?
La primele interogaţii, răspunsurile oficiale sunt într-o notă normală: nu este nimeni nebun să stârnească panică în rândul oamenilor. Este, de altfel, şi motivul principal pentru care politicienii sunt obligaţi să probeze că au un dram de minte, să nu pună paie pe foc doar pentru efemere şi amăgitoare câştiguri electorale. Cuvintele de ordine, chit că urmează alegeri în vară, trebuie să fie calmul, raţiunea şi solidaritatea.
“Calmul” pentru că numai de panică n-avem nevoie şi de nişte nebuni a căror grijă de căpătâi este să burduşească magaziile cu alimente şi să facă stocuri de medicamente, carburanţi ori alte provizii inutile.
“Raţiune” pentru că numai procedând ca nişte oameni normali, educaţi şi responsabili vom putea trece peste această cumpănă. Este primordială respectarea măsurilor dispuse official şi în mod special a măsurilor profilactice. Numai nişte inconştienţi pot crede că înşeală pe cineva dacă mint ori ascund faptul că vin din zone de risc. În realitate, nu fac altceva decât să rişte sănătatea şi chiar vieţile celor din familie şi apropiaţilor.
“Solidaritate” pentru că este obligatoriu să ne ajutăm şi să ne înţelegem unii pe alţii, să nu aruncăm neapărat anatema pe cei care încearcă să revină acasă doar pentru că numai acasă se simt în siguranţă.
Nu în ultimul rând, această criză, prin modul în care va fi abordată, sperăm noi şi ţinută sub control, va da măsura calităţii şi eficienţei administraţiei publice, pe toate palierele. Şi acolo unde vor fi constatate probleme, lipsă de profesionalism ori implicare, va trebui tăiat în carne vie!
RĂZBOI PENTRU VIAŢĂ, CU INAMICI INVIZIBILI!
152
postarea anterioară