Reconectarea la rețeaua de căi ferate reprezintă, fără discuție, o oportunitate de dezvoltare a municipiului Moreni și a localităților din jurul acestuia. Prin urmare, la Ministerul Transporturilor, alături de secretarul de stat Ionuț Săvoiu, directorii SC Automecanica Moreni, Corneliu Vișoianu, UM Mija, Valentin Petre și Gabriel Purcaru- Parcul Industrial Moreni, împreună cu reprezentanții direcțiilor și autorităților de resort, au avut prima întâlnire cu subiectul reconstrucției tronsonului de cale ferată dintre I.L. Caragiale și Moreni.
„Proiectul, care vizează un tronson de 17,5 km, va revitaliza transportul de mărfuri și de persoane, fiind de un real folos Parcului Industrial Moreni, dar și industriei de apărare din zonă, fabricile de aici având mare nevoie de conexiuni rapide cu diferite puncte și noduri feroviare din țară.
Îmbucurător este faptul că a fost identificată sursa de finanțare- Conecting Europe Facility , iar proiectul va fi realizat, într-o foarte mare măsură, în baza unei asocieri dintre Consiliul Județean Dâmbovița și Ministerul Transporturilor.
Ca de fiecare dată avem și susținerea președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, discuțiile care privesc refacerea unor rute feroviare fiind demarate de administrația județeană încă de anul trecut.
Cred foarte mult în acest proiect și sunt ferm convins că îl vom implementa în viitorul apropiat. Vom reuși să le asigurăm investitorilor privați din Moreni căi de transport rapide și economice, iar concetățenilor noștri, un mijloc de deplasare modern și sigur”- a declarat pe acest subiect Gabriel Purcaru, directorul SC Moreni Parc Industrial.