Chiar dacă vremea este încă blândă pentru data din calendar, la munte au căzut primele ninsori , fiind închise deja celebrele drumuri Transfăgărășan și Transalpina, ultimul ajungând la altitudini de peste 2100 de metri. În consecință, au reapărut discuțiile privind obligativitatea echipării autovehiculelor cu cauciucuri de iarnă. Pentru a nu fi loc de interpretări, un comunicat a fost dat publicității de autoritatea competentă- Registrul Auto Român.
În esență, toate anvelopele marcate cu M și S, inclusiv cele „all season”, pot fi utilizate iarna, fiind menționat și ce sancțiuni riscă cei care folosesc anvelope neconforme.
„Ați citit în ultima perioadă despre data la care este obligatoriu să aveți montate anvelopele de iarnă, despre sancțiunile pentru șoferii care folosesc cauciucurile promovate comercial ca fiind «all season» sau că s-ar fi modificat legea. Chiar dacă vremea încă nu ne duce cu gândul la primii fulgi de zăpadă, Registrul Auto Român clarifică situația anvelopelor de iarnă și respinge teoria conform căreia posesorii de anvelope promovate comercial drept «all season» vor fi sancționați dacă folosesc acest tip de pneu în timpul sezonului rece”, a comunicat RAR.
Se specifică fără echivoc faptul că „toate anvelopele, indiferent de denumirea lor comercială, care sunt marcate cu literele M şi S (însemnând noroi și zăpadă), sub forma M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele de utilizare în condiţiile specifice de iarnă prevăzute în legislaţia națională rutieră”.
Obligativitatea utilizării anvelopelor de iarnă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei a fost introdusă prin Ordonanța Guvernului nr.5/2011 de modificare și completare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în 2006 și care nu a suferit modificări până la acest moment.
Prin urmare, conform RAR, „dacă posesorii de autovehicule respectă legislația în vigoare și folosesc pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, anvelopele marcate cu literele M și S nu există sancțiuni”.
Legislația în vigoare arată clar că nu există o dată de montare obligatorie a acestora și nici una de la care ele trebuie schimbate cu cele de vară. Practic, oricând este întâlnită o porțiune de drum acoperită cu zăpadă, gheață sau polei, mașina trebuie să fie dotată cu anvelope macate cu M și S, indiferent de perioada din an în care se întâmplă asta.
„Registrul Auto Român vă recomandă să nu ignorați importanța anvelopelor de iarnă în sezonul rece, deoarece acestea sunt concepute ca la o temperatură de sub 7 – 8 grade Celsius să rămână moi, spre deosebire de cele de vară, pentru a păstra aderența la carosabil”.
Pentru mai multă siguranță se recomandă și verificarea anului fabricației (DOT) și adâncimea profilului. Dacă anvelopele au o vechime de peste 4 – 5 ani, trebuie solicitată părerea unui specialist, care să observe dacă există urme specifice de uzură. Este important de știut că o anvelopă de iarnă, aflată în condiții optime, crește aderența pe carosabilul acoperit cu zăpadă și scade distanța de frânare”, punctează RAR.
Posesorii de mașini care nu își echipează corespunzător vehiculele se expun rigorilor legii care arată că „amenda pentru lipsa anvelopelor de iarnă, în condițiile specificate de lege, se încadrează în clasa a IV-a de sancţiuni (9 – 20 puncte-amendă), adică între 1.305 şi 2.900 de lei”. Este demn de menționat și că, în anumite cazuri „polițiștii rutieri pot reține certificatul de înmatriculare al vehiculului”.