luni , 15 octombrie 2018
Home / COMUNICATE / RESTRICŢII DE TRAFIC PE TIMPUL DESFĂȘURĂRII SĂRBĂTORII SF. IERARH NIFON

RESTRICŢII DE TRAFIC PE TIMPUL DESFĂȘURĂRII SĂRBĂTORII SF. IERARH NIFON

Share

În zilele de 10 și 11 august 2018, se vor desfășura, la Târgoviște,  ceremoniile liturgice dedicate Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţãrii Româneşti.

Din acest motiv, conform avizului emis de către Primăria Municipiului Târgoviște, în ziua de vineri, 10 august, când va avea loc Pelerinajul Tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviștei, în intervalul orar: 17.30 – 21.30, circulaţia rutieră va fi închisă pe Bulevardul Libertăţii,  iar în intervalul orar: 19.15 – 20.45 Calea Domnească, de la intersecția cu Bulevardul Libertății până la Strada Stelea, Strada Stelea și Strada Revoluției.

Nu se vor putea parca autoturismele pe Bulevardul Libertății (segmentul cuprins între magazinul Mondial și Casa Sindicatelor), începând cu 10 august 2018, ora 15.00 până pe data de 11 august 2018, ora 15,00, iar pe Strada Revoluției, în ziua de 10 august 2018, între orele 15.00-21.00.

Sâmbătă, 11 august, între orele 6.00 – 13.00, se va închide circulaţiei bd. Libertăţii.

Menționăm că închinarea la sfintele moaște va dura până seara, târziu.

Rugăm participanții la trafic, afectați de aceste restricții temporare de circulație, să manifeste înțelegere, toleranță și bunăvoință.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *