La invitația președintelui Comisiei de politică externă a Senatului, Titus Corlățean, au fost la București președintele Comisiei de relații externe din Parlamentul Georgiei, Nikoloz Samkharadze și respectiv pe președintele Comisiei de apărare, Irakli Beraia, însoțiți de alți deputați, membri ai Comisiei parlamentare georgiene de relații externe. Ambasadoarea Georgiei la București, Tamar Beruchashvili a fost prezentă la convorbirile oficiale.
„O reuniune foarte bună, pentru că relațiile dintre țările noastre au o istorie specială, iar în prezent avem încheiat ùn parteneriat strategic. România rămâne un sprijin puternic și constant pentru aderarea Georgiei la UE și NATO, dar și solidari cu o țară care are 20% din teritoriul său suveran ocupată de același agresor numit Rusia”- a notat senatorul Titus Corlățean.