joi , 18 aprilie 2019
Home / ECONOMIC / ROMÂNIA SUB AVERTIZARE “COD PORTOCALIU” DE … INFLAŢIE

ROMÂNIA SUB AVERTIZARE “COD PORTOCALIU” DE … INFLAŢIE

Pentru economia românească dar şi în cazul contribuabililor de rând, estimările finanţiştilor nu sunt deloc bune. Cel puţin asta rezultă în urma unui sondaj CFA (au participat exclusiv analişti financiari certificaţi), cu peste 87% dintre participanţicare  anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de şase  luni este de 4,7885, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8462, ceea ce înseamnă că , spre sfârşitul anului- începutul anului viitor, casele de schimb vor vinde un euro cu 4,90 lei iar băncile comerciale chiar ceva mai scump. Cu adevărat veşti proaste pentru cei care au credite în euro…

Nici în  ceea ce privește inflația, prognozele membrilor CFA România nu sunt mai încurajatoare. Sondajul arată că inflaţia ar urma să mai crească în următoarele luni şi se va situa, până la sfârşitul anului, undeva în jurul valorii de 5-6%. Un prim efect este că majorarea dobanzilor va continua, însă acestea vor rămâne real negative, prin urmare, chiar dacă punem banii la bancă şi dobânzile la depozite vor creşte, economiile  vor fi diminuate de rata inflaţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *