Acasă CULTURĂ S-a mai scris un capitol, povestea merge mai departe: Cristina Bugnar a câștigat marele trofeu “Crizantema de Aur”

S-a mai scris un capitol, povestea merge mai departe: Cristina Bugnar a câștigat marele trofeu “Crizantema de Aur”

de adrian

După trei seri de vis, s-a mai scris un capitol în minunata poveste a Crizantemei de Aur. Toamna târzie a fost înobilată la Târgovște de acordurile fără egal ale romanței. Un gen nepieritor care alină și îndeamnă la bunătate și adâncă meditație. Prin calitatea interpretărilor, a creațiilor, decorurilor și prin atenția acordată celor mai mici detalii, Târgoviștea și-a reconfirmat statutul de  Cetate a Romanței. S-a tras așadar cortina peste „Crizantema de Aur”, cea de-a 54-a ediție, Târgoviștea și Teatrul „Tony Bulandra” fiind  gazdele unor evenimente memorabile, culminând, sâmbătă seara, cu  Gala Laureaților.
Cei mai buni interpreți și comozitori ai ediției 2021 au fost premiați de  primarul Municipiului Târgoviște, Cristian Stan,de  președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan și Madlen Șerban, secretarul general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.
Cristian Stan, primarul Municipiului Târgoviște: „Ne aflăm la ediția cu numărul 54 a Festivalului Național «Crizantema de Aur» , cel mai longeviv festival muzical din România. Reprezintă o emblemă pentru municipiul Târgoviște și este onorant pentru mine să pot spune câteva cuvinte de pe scena ,,Crizantemei de Aur”. Și această ediție a fost una deosebită, cea mai bună, și sperăm ca de acum încolo să avem ediții din ce în ce mai bune. Vreau să-i felicit pe concurenți, chiar dacă emoțiile concursului s-au terminat, ei trebuie să înfrunte acum emoțiile rezultatelor. De asemenea, aș vrea să mai subliniez faptul că deși traversăm o perioadă dificilă reușim să asigurăm continuitate «Crizantemei de Aur» și sper ca la ediția viitoare măștile să devină o amintire și să ne putem bucura într-adevăr de un eveniment muzical, de un eveniment cultural cum rar se mai întâmplă, din păcate, în România. Sper ca, nu că această sală de spectacole a Teatrului Tony Bulandra nu ar fi una frumoasă, la anul, acest festival se va desfășura într-o sală mai mare, mai încăpătoare și sunt convins că în absența unor restricții vom avea și un public mai numeros, așa cum merită Crizantema de Aur.”
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan: „În primul rând vă salut pe cei din sală și în special pe cei de acasă. În aceste clipe grele pe care le trăim cu toții, uitați că la Târgoviște, an de an, capitala romanței își spune cuvântul. Capitala romanței, prin muzică, prin simplitate, dar nu în ultimul rând prin noi toți, ne adună, ne trezește sentimente, trezește sentimente pentru cei care au organizat acest festival și pentru cei care se vor ocupa în continuare de acest festival extraordinar. Romanța ne unește, romanța ne dă putere… Consiliul Județean Dâmbovița, prin Muzeul Romanței pe care îl administrează, va continua să perpetueze romanța, și la Târgoviște, și în România, dar nu în ultimul rând, și în lume. Multă sănătate, felicitări organizatorilor, dar nu în ultimul rând, un mesaj special pentru toți concurenții din acest an… Cu siguranță, anul viitor vor fi mai mulți români în sală și acasă care se vor bucura de romanță, de «Crizantema de Aur»”
Madlen Șerban: „Este plăcerea Comisiei Naționale a României pentru UNESCO de a oferi patronajul acestui festival a cărui longevitate deja a fost semnalată. Dar nu pentru longevitate acordăm acest patronaj, ci pentru distincția, eleganța, înalta ținută pe care dumneavoastră reușiți să o oferiți acestui eveniment, care este dincolo de a fi un festival, este o școală, o școală din care cu toții, noi inclusiv, sperăm să ducem acest gen muzical atât de românesc, atât de din România și din Moldova, în patrimoniul universal al UNESCO. Să dea Dumnezeu, căci există un Dumnezeu al acestui festival, căci altfel nu se puteau toate aceste ediții, ca anul viitor, la a 55-a ediție, să putem spune că au început toate demersurile pentru ca, dincolo de lista indicativă a României, acest gen muzical să fie oferit lumii. Și pentru că sunt într-o familie UNESCO îi mulțumesc în mod deosebit sufletistei și președintei Centrului Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței”, minunatei doamne Alina Mavrodin, fără de care nu cred că toate demersurile începute încă din 2016 ar fi putut fi posibile. Are o consecvență pe care nu e cazul să o subliniez, dar contăm întotdeauna pe dumneavoastră, pe aceia care ne dăruiți, prin creație, prin interpretare, acest frumos. La a 65-a aniversare a României de la aderarea la UNESCO să-i spunem La mulți ani României, să-i spunem La mulți ani festivalului și să ne dorim ca toți să fim alături de „Crizantema de Aur” sute de ani de aici înainte, cu noi sau fără noi…”
Laureații ediției 54 a „Crizantemei de Aur”, Târgoviște, 2021
Concursul de Interpretare
Premiul special „Romanța ne unește”- Valentin Borșu
Premiul special „Cetatea Romanței„- Petruț Richard Dorobanțu
Premiul „Tinerețea Romanței”- Elena Dragomir
Premiul special „Ioana Radu”- Anișoara Popescu
Premiul III – Liliana Neciu
Premiul II- Darius Divian Iordănescu
PremiulI- Anișoara Bragari-Moroșanu
Trofeul „Crizantema de Aur”- Cristina Bugnar
Concursul de  Creație
Premiul special „Henry Mălineanu”- Dumitru Caulea; interpreți: Rodica Anghelescu și Dumitru Caulea
Premiul special „Tinerețea romanței”- Marcel Iorga; interpret: Liliana Cornilă
Premiul special „Cetatea Romanței”- Bela Andrasi; interpret: Alina Huțu
Premiul special „Romanța ne unește”- Viorel Covaci; interpret: Marius Bălan
Premiul „Ionel Fernic”- Petre Marcel Vârlan; interpret: Ciprian Cucu
Premiul III- Octavian Coteț; interpret: Alina Ureche
Premiul II- Camelia Florescu; intepret: Camelia Florescu
Premiul I- Adrian Beldiman; interpret: Silvia Goncear
Trofeul „Crizantema de Aur”- secțiunea Creație- Horia Făgășanu, intepreți: Ana Maria Stănoia și Darius Divian Iordănescu

You may also like

Lasă un Comentariu