173
Duminică, 23 martie, a fost anunțată producerea unui accident rutier în care o persoană a fost rănită.
Din primele verificări, un bărbat de 38 de ani, din comuna Ocnița, în timp conducea un motociclu pe raza comunei, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în gardul unui imobil.
În urma evenimentului, individul a fost rănit, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, prezentând o alcoolemie cu o valoare de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului rutier.