Polițiști sprijiniți de luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița și jandarmi, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului Târgoviște, la persoane cercetate pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Au fost puse în aplicare 7 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul poliției pentru audieri.
Acțiunea a avut loc după ce, pe parcursul zilei de 29 iunie, cele șapte persoane, respectiv două femei și cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 58 de ani, din Târgoviște, s-au încăierat pe strada Nicolae și s-au agresat fizic reciproc prin folosirea de obiecte contondente.
În urma altercației, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 32 și 50 de ani au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cele șapte persoane au fost reținute pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 4 iulie, să fie prezentate judecătorului de drepturi și libertăți pentru dispunerea unor măsuri preventive.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.