După o încăierare cu bâte și box-uri, patru bărbați din Iazu, comuna Cojasca, au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunilor de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice
Inițial, un bărbat de 42 de ani, din Iazu, a anunțat prin SNUAU 112 că are un conflict cu un consătean. Pentru aplanarea conflictului s-au deplasat la fața locului polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Butimanu, împreună cu jandarmii și luptătorii de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale.
Din primele cercetări s-a stabilit că scandalul a degenerat de la conflictul între doi bărbați de 42 și 36 de ani, ulterior, fiind implicate mai multe rude ale acestora. În urma agresiunii, cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 69 de ani, au necesitat acordarea de îngrijiri medicale.
Pentru administrarea probatoriului în cauză, ieri, 10 septembrie, polițiștii au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară în comuna Cojasca, unde au fost identificate și indisponibilizate mai multe obiecte contondente care ar fi fost folosite în timpul conflictului -box metalic, bâte, răngi.
Față de patru bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 49 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, aceștia fiind bănuiți că, în timp ce s-ar fi aflat pe strada Barbarie din comuna Cojasca, s-ar fi agresat fizic reciproc și ar fi tulburat ordinea și liniște publică. Cei patru vor fi prezentați magistraților pentru dispunerea unor măsuri preventive.