La Corbii Mari, primarul Ionuț Bănică și echipa sa au bifat luni, 28 noiembrie, încă o premieră! Vorbim despre o a doua școală gimnazială nouă inaugurată în această toamnă și a doua grădiniță, nou-nouță, obiective necesare, de care se vor bucura cei aproape 300 de elevi și preșcolari din Satul Ungureni.
Aceste realizări nu mai surprind însă pe nimeni, comuna Corbii Mari fiind una dintre localitățile dâmbovițene cu cele mai consistente investiții din județ! De astăzi, 296 de copii, 215 de elevi și 81 de preșcolari, au acum cele mai bune condiții de studiu! Sălile de clasă au echipamente moderne, mobilier de calitate, de asemenea grădinița având toate dotările necesare pentru ca cei mai mici membri ai comunității să poată face primii pași în sistemul educațional.
Școala Gimnazială Ungureni- una dintre cele mai frumoase școli rurale din județ- cum a apreciat chiar președintele consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a costat 9.200.000 de lei, fonduri europene și locale, iar pentru grădiniță, au fost alocate fonduri guvernamentale și locale însumând aproape 2.150.000 de lei.
La un asemenea eveniment, primarul localității Ionuț Bănică și colegii din administrația publică locală i-au avut ca invitați pe președintele Consiliului Județean, Corneliu Ștefan, administratorul public al județului, Cristian Avanu, deputatul Marian Țachianu, secretarul de stat Ionuț Săvoiu, colegi primari, inspectorul școlar general, Ileana Nicolaescu, consilieri locali și județeni și, bineînțeles, pe copiii și părinții din Ungureni.
După slujba religioasă, primul s-a adresat asistenței primarul Ionuț Bănică:
”Cei mai importanți astăzi sunteți dumneavoastră și aș vrea să vă mulțumesc încă o dată că ați dat dovadă de înțelegere, atât copiii, cât și cadrele didactice, dar și părinții elevilor, care au trecut printr-o perioadă mai greu, când au fost nevoiți să facă naveta la Școala Corbii Mari. Totuși, după cum se prezintă cele două investiții, cred că putem spune că aceste eforturi au meritat. Este vorba despre un proiect în valoare de 9,2 milioane de lei, cu care au fost construite de la zero clădirea unității de învățământ și sala de sport. Investiția a fost derulată prin bani europeni, prin Programul Operațional Regional. În ceea ce privește noua grădiniță, este o investiție prin Ministerul Educației, care valorează peste 2 milioane de lei, o grădiniță nouă. Mai avem alte două unități școlare, pe care, cu timpul, le vom transforma în creșe.”
Corneliu Ștefan, președinte Consiliul Județean:
”Este un eveniment deosebit pentru comuna Corbii Mari, pentru satul Ungureni. Domnul primar nu putea să facă un cadou mai frumos pentru copii ca acesta în preajma sărbătorilor, inaugurarea a două obiective importante pentru educația lor. Este, probabil, cea mai frumoasă școală din mediu rural, și cred că este o onoare pentru administrația locală să bifeze astfel de investiții, de obiective, dar și pentru părinții care au copiii la aceste unități de învățământ și pentru cadrele didactice să-și desfășoare activitatea în condiții moderne, în unități dotate corespunzător”- a spus șeful administrației publice dâmbovițene, Corneliu Ștefan.
Cu cele două instituții inaugurate luni, administrația publică de la Corbii Mari a ajuns la 12 proiecte finalizate în infrastructura de Educație, anume opt grădinițe și patru școli. Școala Gimnazială Ungureni dispune de o sală de sport la fel de modernă iar grădinița are și un frumos loc de joacă.