La vedere, scena politică dă în clocot! Amenințări cu moțiunea de cenzură, chiar din prima zi după starea de alertă(când o mai fi și aia?), declarații sforăitoare, limbaj de lemn și populism fără margini, în tot și în toate. Ca element de suspans, condiment cu pronunțat damf emoțional, nenorociții de magistrați, prin mahării de la Înalta Curte, tocmai ce au atacat la CCR legea privind impozitarea pensiilor speciale. Asta ca să nu creadă careva că sunt altfel decât pensiile nesimțite…
În dosul scenii, departe de luminile reflectoarelor, liderii politici fac însă tot ce știu mai bine: blaturi după blaturi și poartă negocieri al căror scop nu este fericirea cât jecmănirea resurselor acestei țări.
Și nu sunt dovezi mai clare decât negocierile parlamentare pentru numiri în funcții de conducere la agenții importante, foarte bine plătite.
Pe surse, s-a aflat că, pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) rămâne în cărți, susținut de PSD și PNL, Nicu Marcu.La ANRE, PSD ar fi cedat funcția de vicepreședinte liberalilor. Asta după ce s-a dat o luptă internă în interiorul partidului, între președintele comisiei de industrii din Camera Deputaților, Iulian Iancu, senatorul Gheorghe Marin și Marian Neacșu.Iulian Iancu nu ar fi fost agreat de actuala conducere a PSD iar Marian Neacșu va fi propus pentru un post de simplu membru la ANRE. Din partea PNL și-au depus candidatura pentru funcția de vicepreședinte (implicit pentru salariul de peste 10000 de euro pe lună) Mircea Man și Teodor Atanasiu. Liberalii decid la începutul săptămânii viitoare care va fi alesul.
Toni Greblă este susținut pentru funcția de președinte la secția drept public din Consiliul Legislativ iar Mariana Moț pentru funcția de președinte secția de drept privat.La Curtea de Conturi Niculae Bădălău va fi propus pentru funcția de vicepreședinte al Autorității de Audit, după ce înțelegerea dintre PSD și Pro România pentru aceste nominalizări a picat iar Ilie Sîrbu va primi cel mult funcția de consilier fiscal.
Pentru Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării lucrurile nu s-au tranșat deocamdată. Propunere PMP pentru funcția de simplu membru la CNCD, Ionuț Mavrichi, consilier patriarhal – se menține și cel mai probabil va fi validată de către Parlament.
Numai astăzi nu este 24 iunie, când se va reuni plenul Parlamentului pentru a se pronunţa asupra numirilor în mai multe posturi din ASF, ANRE și Consiliul Legislativ iar pe 27 vor fi validate numirile pentru Curtea de Conturi și CNCD. Deci ar mai fi timp pentru ceva sforării și traffic de influență…
Cele de mai sus reflectă fără echivoc un adevăr pe care încep să-l perceapă tot mai mulți români: blaturile și mafia transpartinică există și sleiește țara de resurse. Controlează toate domeniile de activitate și în mare măsură deține pârghii majore de intervenție în activități economice, profiturile fiind immense. Iar caracatița devine cu fiecare zi mai puternică, pe măsură ce tot mai multe dregătorii se tranșează ori au ajuns să fie lăsate ca un fel de moștenire de familie.
Se (re)împart dregătoriile
152