duminică , 18 august 2019
Home / ADMINISTRAȚIE / Şeful judeţului, total nemulţumit de ritmul utilizării fondurilor angajate prin PNDL

Şeful judeţului, total nemulţumit de ritmul utilizării fondurilor angajate prin PNDL

O temă centrală a conferinţei de presă susţinută de preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a fost prezentarea stadiului decontărilor la lucrări finanţate prin PNDL şi modul în care sunt implementate parteneriatele încheiate între instituţia pe care o conduce şi unităţile administrativ-teritoriale din judeţ. Alexandru Oprea s-a declarat nemulţumit de faptul că, de la începutul anului, au fost atrase, sub formă de deconturi la lucrări efectuate prin PNDL, sume totalizând numai 105 milioane “foarte puţin având în vedere numărul  mare şi volumul investiţiilor dar şi faptul că sunt bani.” Continuă problemele şi ritmul de lucru rămâne nesatisfăcător la drumul de legătură dintre Gara de Sud şi Str. Petru Cercel, cu potenţiale implicaţii şi asupra implementării celorlalte proiecte publice şi private de la UM Gară.

Potrivit preşedintelui CJD, sunt probleme cu o parte din constructori, care nu prezintă la timp situaţiile de lucrări, dar o parte din vină poate fi pusă şi în sarcina reprezentanţilor unor administraţii publice locale. Nemulţumiri are Alexandru Oprea şi vizavi de ritmul în care se desfăşoară proiectele realizate prin asocierile dintre CJD şi UAT-uri. Dacă, până acum, au fost finalizate 80 de obiective şi au fost modernizate drumuri în lungime de 116,8 kilometri, celelalte 20 de contracte în derulare prezintă întârzieri, în ciuda faptului că sumele reprezentând contribuţia CJD sunt bugetate. Şeful judeţului a atras atenţia la modul cel mai serios că lipsa de implicare a autorităţilor locale , la care se adaugă neseriozitatea unor firme , poate duce la pierderea alocărilor financiare, cu consecinţe grave pentru dezvoltarea judeţului.

La finalul întâlnirii cu presa locală, au fost semnate încă trei contracte de asociere , cu primarii comunelor Corbii Mari, Răzvad şi Tărtăşeşti. Este vorba despre proiectele Modernizare străzi locale în comuna Răzvad, județul Dâmbovița, L=2,705 km,1.907.153,29 lei, inclusiv T.V.A., din care cofinanțare CJ 953.576,65 lei; Reabilitare/modernizare drumuri de interes local în comuna Tărtășești județul Dâmbovița L=1,667 km,1.289.470,99 lei, inclusiv T.V.A., din care cofinanțare CJ 644.735,50 lei şi Asfaltare străzi în comuna Corbii Mari, județul Dâmbovița L=2,722 km, valoare 2.977.660,65 lei, inclusiv T.V.A., din care cofinanțare CJ 1.488.830,33 lei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *