În prima parte a Sesiunii ordinare a APCE , care a avut loc la Strasbourg, între 25-28 ianuarie, senatorul PSD Titus Corlățean a fost desemnat, cu unanimitate de voturi , ca reprezentant al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei/Comisia pentru afaceri juridice și drepturile omului, la MONEYVAL – Comitetul de experți pentru evaluarea măsurilor de luptă împotriva spălării banilor și finanțării terorismului al Consiliului Europei. 2021 este al treilea an consecutiv în care senatorul social democrat de Dâmbovița este desemnat reprezentant al APCE la MONEYVAL.
„Am fost onorat să fiu desemnat în unanimitate, pentru un al 3-lea mandat consecutiv, ca reprezentat al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei/ Comisia pentru Afaceri Juridice și Drepturile Omului la MONEYVAL, comitetul de experți care acționează la nivel european, cu sprijinul SUA, Israel, FMI, Comisia Europeana, GAFI ( Grupul de Acțiune Financiară Internațională) etc., pentru monitorizarea fluxurilor de finanțare naționale și internaționale și respectiv contracararea riscurilor de finanțare a grupărilor teroriste și a spălării banilor murdari. Documentele, rapoartele de evaluare privind statele membre și dezbaterile din cadrul MONEYVAL au caracter confidențial.
Desemnarea mea pentru un nou mandat în această structură internațională mă onorează pe deplin și generează, în același timp, oportunități importante pentru România”, a declarat cu acest prilej senatorul PSD Titus Corlățean.
Senatorul PSD Titus Corlățean, desemnat reprezentant al APCE la MONEYVAL
postarea anterioară