Acasă POLITIC Senatorul Titus Corlățean- demersuri pentru includerea României în Programul Visa Waiver

Senatorul Titus Corlățean- demersuri pentru includerea României în Programul Visa Waiver

de adrian

Președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, Titus Corlățean, l-a primit, miercuri, pe David Muniz, Însărcinatul cu afaceri a.i. al Statelor Unite ale Amercii în România.
Cei doi oficiali au marcat importanța deosebită și semnificația aniversării, în 2021, a 10 ani de la semnarea “Declarației comune cu privire la Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România și Statele Unite ale Americii”.
Senatorul Corlățean a menționat abordarea bipartizană constantă de-a lungul acestor ani din politica românească cu privire la importanța strategică a Parteneriatului România-SUA, calificat constant în toate programele alternative de guvernare de la București drept unul din cei trei piloni majori pentru politica externă românească (Parteneriatul România-SUA, apartenența la UE și dimensiunea de securitate care rezultă din calitatea de membru NATO).
Cei doi oficiali au abordat o serie de dosare importante în relația bilaterală în plan politic, al cooperării în domeniul securității naționale, teme economice, unele de impact pentru securitatea națională, precum cooperarea nucleară civilă și implementarea Acordului interguvernamental semnat anterior în acest domeniu etc.
În acest context, senatorul Corlățean a solicitat sprijinul autorităților americane pentru realizarea unei agende de contacte politice în cursul anului 2021 la nivelul Parlamentului României și respectiv Congresului SUA, în cadrul cărora va putea fi susținut politic și interesul legitim al României de includere în Programul Visa Waiver.
În același timp, cei doi oficiali au abordat teme importante privind Parteneriatul Strategic între NATO și UE și evoluțiile conceptelor strategice din cadrul celor două organizații, a căror finalitate ar trebui să conducă la obiectivul unei Alianțe puternice și al unei Uniuni Europene eficiente, care să evite crearea de duplicări sau competiții.
Nu în ultimul rând, au fost abordate evoluțiile de securitate din Flancul Estic al Alianței și din spațiul lărgit al Mării Negre.

You may also like

Lasă un Comentariu