Un moment mai mult decât sfidător a indignat creștinii de pe toate meridianele chiar în debutul Jocurilor Olimpice. Arhicunoscuta „Cină cea de Taină” a fost transpusă de travestiți de o manieră grotească, prin care au întinat simbolurile creștinismului.
Senatorul Titus Corlățean a sancționat prompt acest derapaj și a luat poziție împotriva acestei blasfemii, pusă la cale de așa-zișii progresiști, cei care vor să distrugă valorile și tradițiile care au ținut în echilibru omenirea.
„O parodie mizerabilă la adresa identității creștine la nivel universal! Cât de jos se poate duce o minoritate stângistă așa-zis progresistă, anticreștină? Tocmai am văzut. O rușine! Episodul ăsta mizerabil a reușit din păcate să umbrească și momentul, altfel deosebit, al intonării imnului Jocurilor Olimpice de către Orchestra Națională a Franței, condusă de un dirijor român, maestrul Cristian Măcelaru.
Din respect și pentru susținerea morală a sportivilor care reprezintă România la aceste Jocuri „Olimpice”, voi urmări participarea lor, însă exclusiv prezența românească în competiții. În rest, voi evita să privesc aceste „jocuri” care au plecat atât de rușinos și ideologizat la drum. Păcat, nici Franța nu mai este ce a fost… Și asta o spune Președintele Grupului de prietenie din Senatul României cu Senatul Francez”, a precizat Titus Corlățean – președintele Comisiei de Politică Externă din cadrul Senatului României.