Zilele acestea, senatorul Titus Corlățean a luat parte la mai multe reuniuni ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, fiind vorba despre lucrări în comisiile Juridică, Monitorizare și respectiv Politică.
În contextul unei dezbateri legate de Ungaria, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României a intervenit și a cerut raportorilor APCE și autorităților ungare să acționeze pentru punerea în aplicare a condiționalității stabilite în 2022 prin Rezoluție a Adunării Parlamentare de la Strasbourg, când Ungaria a fost reintrodusă în procedură de monitorizare specială, de a pune în practică un sistem legislativ și instituțional care să asigure reprezentarea reală a minorităților naționale din Ungaria în Parlament, inclusiv a minorității naționale românești din această țară.
„Actualul sistem cu un „purtător de cuvânt” în Parlament al minorităților naționale, care nu e parlamentar, e un „fake”. Confirm ca raportorii APCE au pe agenda lor de discuții cu Budapesta și pe acest subiect. Pot să asigur că eu, personal și România, ca stat, nu vom abandona acest subiect, discutat în plan bilateral cu Ungaria de ani de zile, fără rezultat (și într-o clară lipsă de reciprocitate din partea ungurilor), până când dezideratul de a avea un deputat român ales în Parlamentul ungar din comunitatea românească din Ungaria nu va deveni realitate. Altfel, Ungaria nu poate fi scoasă din procedură de monitorizare specială a APCE”- a precizat senatorul Titus Corlățean.