Cu numai câteva zile înaintea numirii în funcția de consilier onorific al prim-ministrului Marcel Ciolacu, Victor Ponta a fost în Dâmbovița, la Niculești, la o investiție privată de 60 de milioane de euro. Fostul premier a avut acolo discuții cordiale cu președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și cu senatorul PSD Titus Corlățean. Privitor la cooptarea lui Victor Ponta în echipa condusă de Marcel Ciolacu, fostul ministru de Externe a avut numai aprecieri favorabile:
„Strângerea rândurilor, mai ales în perioada asta deloc simplă și în perspectiva lui 2024, este o idee bună.
Fotografiile cu Victor Ponta și colegul Corneliu Ștefan, Președintele PSD Dâmbovița și al Consiliului Județean sunt recente, de două zile, de la lansarea unui proiect interesant (imobiliar și de agrement, golf) al unui investitor important din Turcia în județul Dâmbovița, pe care îl reprezint ca senator, mai precis în comuna Niculești. Companiile turcești investesc serios și în acest județ, a se vedea construirea celei de-a doua capacități de producție Arctic de la Ulmi (pentru cei care nu știu, Arctic și marca Beko sunt în prezent parte a companiei Arcelik), la intrarea în Târgoviște, vor moderniza în regim de drum expres pe două benzi pe sens DN 71 etc, dar iată că investesc și în astfel de proiecte de agrement. Dacă vrei să atragi oameni cu bani, capital românesc sau străin în județ, trebuie făcute și astfel de lucruri.
Oricum, e bine că strângem rândurile din nou. Bun venit înapoi, Victor!”- a scris senatorul Titus Corlățean pe pagina sa de socializare.