joi , 5 decembrie 2019
Home / ADMINISTRAȚIE / SESIUNE DE INFORMARE ŞI LANSARE APELURI SE PROIECTE ÎN CADRUL GAL “TÂRGOVIŞTEA EGALITĂŢII DE ŞANSE”

SESIUNE DE INFORMARE ŞI LANSARE APELURI SE PROIECTE ÎN CADRUL GAL “TÂRGOVIŞTEA EGALITĂŢII DE ŞANSE”

Sala de consiliu a Primăriei Târgovişte a găzduit în această dimineaţă sesiunea de informare şi lansare a apelurilor de proiecte în cadrul Grupului de Acţiune Locală “Târgoviştea Egalităţii de Şanse”. Au participat reprezentanţii entităţilor care compun Adunarea Generală a GAL-ului, anume primarul Cristian Stan, administratorul public Gabriel Boriga şi cei doi viceprimari-Monica Ilie şi Cătălin Rădulescu(Municipiul Târgovişte),preşedintele Ionuţ Ghibanu şi directorul Raul Pavelescu (filiala judeţeană de Cruce Roşie),reprezentanţi ai sectorului privat şi din societatea civilă- Asociaţia Romanes, Asociaţia Zaedno a bulgarilor din Târgovişte , Asociaţia clubul de dans sportiv All for Dance. Au mai răspuns invitaţiei organizatorilor dpt Oana Vlăducă şi şefi ai unor instituţii deconcentrate.

Referitor la finanţarea accesată de GAL “Târgoviştea Egalităţii de Şanse”, primarul Cristian Stan a precizat că se ridică la suma de şapte milioane de euro, bani alocaţi prin Programul Operaţional Regional şi prin Programul Operaţional Capital Uman. Strategia care va fi implementată cuprinde 12 măsuri de intervenţie, incluzând aici modernizare străzi, creare de spaţii verzi, modernizare de locuri de joacă, construirea de locuinţe sociale, construirea unei creşe şi unei grădiniţe, sprijinirea iniţiativelor antreprenoriale, dezvoltarea serviciilor medicale, campanii de combatere a discriminării în comunitate.

Măsurile precum şi calendarul estimativ al lansării intervenţiilor prevăzute în Strategia de Dezvoltare Locală au fost prezentate de Vasile Apostol, managerul Grupului de Acţiune Locală “Târgoviştea Egalităţii de Şanse”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *