Cu două săptămâni înainte, Primarul Municipiului Târgoviște, Cristian Stan, viceprimarul Cristian Rădulescu și directorul Teatrului Municipal Tony Bulandra, Mihai Constantin Ranin, au prefațat într-o conferință de presă manifestările care vor fi organizate cu prilejul Zilelor Cetății. Cum a precizat șeful administrației publice târgoviștene, Teatrul Municipal Tony Bulandra este instituția din cadrul Primăriei care se ocupă în mod direct de organizarea manifestărilor, conferința fiind găzduită de Cinematograful Independența, unul dintre centrele de greutate ale evenimentului.
Cristian Stan, primarul Municipiului Târgoviște:
„Sunt convins că va fi o ediție care va fi foarte interesantă. Ne-am gândit să oferim variante pentru toate vârstele. Vom prezenta în această conferință de presă numai câteva repere a ceea ce vor însemna Zilele Municipiului Târgoviște din acest an. Vom avea evenimentele obișnuite- Salonul de carte, Târgul de anticariat, Târgul meșterilor populari, dar vom avea și câteva repere deosebite. Este vorba despre un show aviatic, sâmbătă, pe data de 9 septembrie, începând cu ora 11, în zona Stadionului Eugen Popescu. Pe zona de concerte avem un program care va răspunde celor mai înalte exigențe. Un program atractiv, cu concertele pe scena din Parcul Chindia. Vor fi proiecții de filme la Cinematograful Independența, în fiecare zi gratuit pentru copii. Vom avea și spectacol de lasere și artificii dar și un concert sub egida Festivalului George Enescu.”
Manifestările sunt programate între 8-10 septembrie, în prima zi fiind programată ședinta festivă a Consiliului Local municipal Târgoviște, la Curtea Domnească, în cadrul căreia vor fi acordate și două titluri de cetățean de onoare al orașului. Tot pe 8 septembrie va avea loc procesiunea religioasă. Nu lipsesc concursurile sportive și va avea loc un meci de fotbal între echipa consiliului local și o echipă a antreprenorilor. La Complexul Turistic și de Natație vor avea loc concursuri sportive și va fi amplasat un balon cu aer cald.
Mihai Constantin Ranin, directorul Teatrului Municipal Tony Bulandra:
„Vreau să mulțumesc domnului primar, care a înțeles că nu trebuie să facă chermeze populare și a venit în fiecare an cu idei noi, oferind publicului târgoviștean demnitatea de care avea nevoie și respectul cuvenit. Evenimentul central din punct de vedere cultural este pentru noi aducerea Festivalului George Enescu la Târgoviște. Să știți că nu sunt decât șase orașe în România care au reușit asta. Faptul că unul dintre cei mai mari violonceliști vine la Târgoviște este o dovadă că locul acesta poate să respire din punct de vedere cultural. De fapt, Zilele Cetății sunt zilele cele mai importante ale unui oraș, pentru că cetățenii orașului urmează să iasă către centru și să petreacă împreună. Nu este vorba numai de divertisment, este vorba și de educație.”