Un șofer de 20 de ani, din Dărmănești, bănuit de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și împiedicarea circulației pe drumurile publice, a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță
Acesta a fost reclamat un bărbat de 23 de ani, din Stoenești, după un conflict în trafic pe drumul Național 72, în localitatea Dărmănești.
Potrivit unui comunicat al poliției, șoferul de 20 de ani a oprit lângă autoturismul reclamantului, care se afla staționat pe marginea drumului, l-a agresat fizic și a lovit portiera autoturismului.
Ulterior, bănuitul l-ar fi urmărit cu autoturismul pe bărbatul de 23 de ani, iar în momentul în care ar fi oprit în dreptul unui indicator, nu i-ar fi permis să se deplaseze și l-ar fi agresat verbal.
Persoana vătămată nu a necesitat acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii au reținut permisul de conducere șoferului pentru comportament agresiv, acesta fiind și sancționat și contravențional.
Cercetările au fost continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, iar, la data de 5 august , față de tânărul de 20 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Cel în cauză este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și împiedicarea circulației pe drumurile publice.