Acasă ACTUALITATE Șofer chior de beat a produs un accident soldat cu pagube materiale, la Vlădeni

Șofer chior de beat a produs un accident soldat cu pagube materiale, la Vlădeni

de adrian

În weekend, polițiști de la Serviciul Rutier au întocmit dosare penale pe numele mai multor bărbați,  pentru comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

Unul dintre aceștia a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe strada Gării, din Titu, deși avea suspendată exercitarea dreptului de a șofa. Tot la Titu, agenții au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat din Potlogi, pe care l-au depistat la volanul unui autoturism fără a deține un permis de conducere. Cu ocazia prezentării documentelor, bărbatul le-ar fi înmânat un permis de conducere fals, presupus a fi emis de autoritățile din Republica Moldova.

Un conducător auto în vârstă de 55 de ani, din Vlădeni, implicat într-un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale este cercetat pentru conducerea autovehiculului sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie a cărei valoare se ridică la peste 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, un bărbat de 31 de ani, din Vulcana Pandele, este cercetat după ce a fost surprins în timp ce conducea un autovehicul, deși se afla în stare de ebrietate și nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Fiind testat cu aparatul etilotest, bărbatul a avut o alcoolemie de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

You may also like

Lasă un Comentariu