Marți, 4 iunie, a fost zi cu ghinion pentru un târgoviștean de 28 de ani. În jurul orei 09:10, polițiști din cadrul Biroului Rutier l-au oprit în trafic pentru control, pe strada Justiției.
Aceștia au constatat că șoferul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule iar în urma testării cu aparatul din dotare a conducătorului auto, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Persoana respectivă a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise
Ulterior, bărbatul a fost condus la poliție pentru audieri, unde, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, s-a dispus măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.