Prefectul Județului Dâmbovița, Claudia Gilia a participat marți, alături de subprefecții Ioan Corneliu Sălișteanu și Adrian Chițescu, la Ceremonialul militar și religios prilejuit de depunerea Jurământului Militar de către soldații profesioniști.
În cadrul evenimentului, care a avut loc la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Basarab I”, Prefectul le-a transmis un mesaj celor care au ales să poarte uniforma militară:
”Curajul este cuvântul care vă caracterizează! Și astăzi, aici, curajul face echipă cu devotamentul, implicarea și responsabilitatea.
„La vârsta de 19, 20 sau 24 de ani este în firea omenească ca tinerii să încerce cât mai multe limite. Cei 51 de tineri care depun astăzi jurământul au demonstrat că pot face față oricăror provocări, având credința că ajutorul oferit celor slabi sau aflați în primejdie li se va întoarce înzecit.
Veți avea de stins multe incendii, de salvat multe vieți și bunuri, veți fi în prima linie de fiecare dată când vor fi inundații sau viscol, accidente sau evenimente cu o participare numeroasă.
Va trebui să fiți capabili să luați decizii în fracțiuni de secundă, iar de acea decizie, de multe ori, vor depinde viețile oamenilor. Ați ales această misiune pentru o viață. Iar uniforma pe care o veți purta va fi stilul dumneavoastră de viață. Veți face sacrificii enorme. Pentru aceasta vă mulțumesc încă de pe acum și vă asigur de întregul nostru sprijin. Mult succes în meseria aleasă!”- le-a transmis prefect județului, Claudia Gilia.