Marți a fost a șaptea zi consecutivă cu peste 1100 de cazuri noi , între care un trist record, de 1284 de îmbolnăviri cu COVID-19, vinerea trecută. A fost o întreagă săptămâna (21-28 iulie), în care România a înregistrat un alt record al numărului de cazuri de COVID-19 de la debutul epidemiei în ţara noastră: 7.763 de noi infectări. Vorbim, de asemenea, de a opta săptămână la rând în care în care numărul de noi îmbolnăviri creşte. S-a dublat în acest interval numărul de infectări și nu ne încălzește cu nimic faptul că același lucru s-a întâmplat la nivel mondial.
Până marți, 28 iulie, în România erau confirmate peste 47000 de de cazuri de infecţie cu noul coronavirus (SARS-CoV-2) iar dintre persoanele confirmate pozitiv, 25.794 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 3.440 pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.
Cu costuri foarte ridicate, până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate peste1.130000 de teste. Grav este că numărul de decese în rândul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 se apropie de 2250, iar la ATI, sunt internaţi 359 de pacienţi în stare gravă.
Spre comparație, în săptămâna 27 aprilie-4 mai apreciată de mulți drept un vârf al pandemiei, au fost circa 2.200 cazuri noi) iar în ultima săptămână din perioada stării de urgență au fost numai 1.448 cazuri noi.
Cam același trend crescător s-a consemnat și în ce privește decesele, mai puțin de jumătate fiind înregistrate în starea de urgență.
Situația este dramatică în mod special în Dâmbovița, unul dintre județele cu cea mai mare incidență a infectărilor raportat la numărul populației. A fost și o zi cu 131 de cazuri noi iar în spitale nu mai sunt locuri. Cam acestea sunt cifrele care ar trebui să-i pună pe gânduri și pe cei care nu respectă regulile, inconștienți care nu realizează că pun în pericol și viața altora.
Statistici cutremurătoare
109