vineri , 17 august 2018
Home / ADMINISTRAȚIE / STRADA CETĂŢII VA FI REDESCHISĂ INTEGRAL CIRCULAŢIEI SĂPTĂMÂNA VIITOARE

STRADA CETĂŢII VA FI REDESCHISĂ INTEGRAL CIRCULAŢIEI SĂPTĂMÂNA VIITOARE

Share

În ciuda vremii capricioase, constructorii se vor încadra în termenul stabilit pentru modernizarea Străzii Cetăţii. Este concluzia după vizita în teren efectuată în această dimineaţă de primarul Cristian Stan şi ceilalţi membri ai executivului Primăriei Târgovişte. Prima jumătate a străzii, cuprinsă între sensul giratoriu de la Capela Mitropolitană şi intersecţia cu Str. Liniştii este gata iar pe segmentul dinspre spitalul judeţean au fost montate bordurile şi se execută lucrări de pregătire pentru asfaltare.

“În această săptămână se finalizează lucrările de pregătire a infrastructurii pentru asfaltare. Se va intra la frezat şi sper ca începutul săptâmânii viitoare să însemne şi finalizarea celei de a doua jumătăţi a străzii, astfel încât, la mijlocul săptămânii să putem da această stradă integral circulaţiei.”- a spus primarul Cristian Stan.

Pentru a fluidiza traficul intens din zonă, sunt avute în vedere două variante de reglamentare şi a fost transmisă şi o adresă către Serviciul de Ambulanţă. Sunt luate în calcul interzicerea oprii autovehiculelor sau instituirea sensului unic, cu alternativă pe Strada Berzei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *